Prima intalnire dintre un barbat si o femeie e incredibil de importanta. De cate ori nu ti s-a intamplat sa iti faci o parere dupa prima intalnire si sa ii dai de inteles ca nu te intereseaza? Sau, dimpotriva, ca il placi? Cum ar trebui sa decurga discutiile la prima intalnire?

Diferenta dintre o prima intalnire grozava si una care lasa de dorit poate fi data si de viata voastra de pana acum. O viata in singuratate sau o viata plina de dragoste sunt foarte diferite. Dar, indiferent de cum a fost pana acum viata ta, totul o sa fie bine daca discutiile la prima intalnire cu tipul pe care il placi sunt ok. Ai grija sa eviti cateva subiecte de discutie foarte delicate.

Discutiile la prima intalnire si ce sa eviti

Daca alegi niste subiecte nepotrivite, discutiile la prima intalnire pot face ca intalnirea sa fie si ultima. Ca sa nu se intample acest lucru, mai ales daca il placi pe tip, e bine sa eviti unele subiecte.

1. Fostul iubit

Vechile relatii nu sunt un subiect de discutie potrivit pentru prima intalnire. In primul rand, exista sanse ca macar unul dintre voi sa nu fi trecut complet peste ultima relatie. Daca nu chiar amandoi. Dar nu uita ca va aflati la intalnire ca sa uitati de trecut si ca sa o luati de la capat, intr-o relatie noua. Daca aduci in discutie fostul iubit, nu faci decat sa ii distragi atentia de la tine cea de acum si sa il faci sa se gandeasca la trecut. Va veni timpul si pentru astfel de discutii.

2. Religie si politica

Pentru unii oameni, religia si politica inseamna ceea ce ii defineste. Dar, cand este vorba despre aceste doua subiecte de conversatie la prima intalnire, oamenii pot deveni foarte defensivi. Discutiile la prima intalnire nu trebuie sa fie prea dure.

Daca politica si religia sunt atat de importante pentru tine incat vrei sa stii de la inceput care sunt viziunile lui, nu ai ce sa faci decat sa le aduci in discutie. Dar iti recomand sa fii deschisa si la alte puncte de vedere si sa accepti si parerile altora.

3. Defectele tale

Nimeni nu e perfect. Cu totii facem greseli, luam decizii gresite si am facut lucruri care nu mai pot fi reparate. Nu ai absolut niciun motiv ca, la prima intalnire, sa scoti in evidenta toate motivele pentru care cineva ar putea sa nu te placa. In mod bizar, oamenii au aceasta tendinta: de a le spune celor pe care ii plac toate defectele lor. E ca si cand un vanzator de masini ar spune in gura mare clientilor de ce nu ar trebui sa cumpere masini.

Nu spun ca trebuie sa minti sau sa pretinzi ca ai fi perfecta. Dar gandeste-te ca sunt o multime de motive pentru care are de ce sa te placa. Vorbeste-i despre ele! Pe celelalte lasa-l sa le descopere treptat.

4. Orice subiect prea negativ

Negativismul nu e atractiv deloc! Nimeni nu vrea sa iasa cu o femeie negativista. Nici macar un negativist. Si un negativist cauta sa aiba in jurul lui persoane pozitive, care sa il ajute sa vada partea frumoasa a lucrurilor.

Chiar daca unele dintre cele mai importante lucruri pentru tine sunt unele triste si chiar daca e bine sa vorbesti despre ele, tine cont ca discutiile la prima intalnire pe subiecte prea intunecate sunt “moartea pasiunii”. E mai intelept sa lasi astfel de subiecte pentru alte intalniri.

La prima intalnire scopul este sa iti faci o prima impresie si sa isi faca si el una. Si prima impresie ar trebui sa fie una pozitiva. O vibratie buna, speranta de mai bine, gandul la un viitor mai vesel. Cine stie, poate impreuna.

Acum ca stii de ce ar trebui sa te feresti la prima intalnire, afla si De ce e bine sa nu ii trimiti mesaje inainte de prima intalnire.

FOTO: Guliver