Cand ai de-a face cu o despartire, toata lumea iti va da sfaturi despre cum poti sa treci mai repede peste ea. Insa dintr-un articol publicat pe yourtango.com descoperim ca ideile altora nu sunt tocmai inspirate!

etapa necesara despartire

Mama ta iti va aminti in mod repetat ca exista “alti pesti in mare”, prietena ta cea mai buna te va incuraja sa depasesti acest moment combinandu-te cu altcineva, iar o alta amica va aparea la usa cu dulciuri, alcool, filme proaste si alte “accesorii” in care sa-ti ineci amarul. Nimic din toate astea nu functioneaza cu adevarat!

Cei dragi au cele mai bune intentii cand iti sugereaza sa faci asta, insa din pacate, de multe ori, sfaturile lor nu fac altceva decat sa prelungeasca durerea si angoasele. Iti vei aminti pentru o perioada mai lunga de timp de “nemernicul” care te-a dezamagit, iar tu de fapt vrei sa treci mai repede peste aceasta perioada. Oamenii de stiinta sustin ca exista o metoda corecta prin care poti face asta, iar aceasta metoda arata ca multi dintre noi am procedat pana acum gresit.

O despartire nu e un subiect care se evita, e un subiect care se discuta!

Potrivit Teen Vogue, cercetatorii de la Universitatea din Arizona si Universitatea Northwestern au stabilit ca modalitatea ideala prin care poti trece de o despartire este prin reflectarea asupra relatiei. Adica exact ceea ce majoritatea dintre noi nu au facut, incercand sa scape de sentimentul deranjant.

Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie dupa efectuarea unui studiu pe 210 adultii tineri. Toti acestia trecusera recent printr-o despartire. Datele au aratat ca participantii care au discutat despre despartire timp de noua saptamani s-au simtit mai putin singuri decat cei care au evitat subiectul.

Cercetatorii spun ca aceasta perioada de reflectie este necesara pentru reorganizarea gandurilor, pentru a te redefini dupa o despartire. Deci, oricat de mult ti-ai dori sa uiti totul sau sa-ti diluezi gandurile intr-un pahar de Chardonnay, ai nevoie de timp ca sa-ti examinezi sentimentele si sa accepti emotional despartirea pentru a trece cu bine peste ea.

Citeste si: “Sfaturile de care ai nevoie ca sa treci peste o despartire”!

Foto: iStockphoto