Te intalnesti cu un barbat divortat? Cum faci sa mearga relatia.

Cand te intalnesti cu un barbat divortat e mai complicat decat cu un burlac. Trebuie sa fii atenta la o multime de lucruri si e posibil sa te maturizezi brusc. Mai ales daca are copii!

Poate iti imaginezi ca toti barbatii buni sunt luati. Dar, uneori, cate unul mai e “eliberat”. Dar merita sa te intalnesti cu un barbat divortat? Pentru majoritatea oamenilor, un divort inseamna un esec, o tragedie, probleme de custodie a copiilor, probleme financiare si diferente ireconciliabile. Unele femei se feresc de barbatii divortati, dar altele isi doresc sa intalneasca vreunul, scriu cei de la Lovepanky.com.

Daca esti in cautarea unui partener, nu ii exclude din start pe divortati. Multi oameni isi gasesc fericirea dupa mai multe despartiri, fie ca sunt cu divort sau nu. Dar fii atenta cand te intalnesti cu un barbat divortat! Unele lucruri nu sunt simple! Incearca sa ramai cu picioarele pe pamant!

10 lucruri pe care trebuie sa le stii cand te intalnesti cu un barbat divortat

1. Sincronizarea e totul!

Daca ai de gand sa te intalnesti cu un barbat divortat, asigura-te mai intai ca a terminat cu divortul! Daca e doar despartit, cat timp va dura procesul de divort? Va divorta cu adevarat?

2. Va trebui sa fii discreta o vreme

Chiar daca te intalnesti cu un barbat divortat, daca divortul e recent, nu inseamna ca tipul a divortat de tot ce inseamna viata lui anterioara. Probabil ca are prieteni comuni cu fosta si e posibil sa nu vrea sa te integreze atat de repede in acel cerc de prieteni.

3. Nu posta nimic pe Facebook inca!

Cand trebuie sa ai o relatie discreta, trebuie sa te abtii de a publica tot felul de lucruri pe retelele de socializare. Nu pune poze cu voi doi si nu il eticheta in postarile tale de pe Facebook sau Instagram. Daca inca e in proces de divort, ii faci mai mult rau!

4. Nu te astepta sa te ceara in casatorie!

A trecut deja prin asta si nu mai e atat de incantat de ideea de casatorie. Asa ca nu iesi cu el in speranta ca te va cere de sotie! Toata experienta e posibil sa-l fi epuizat! Avantajul ar fi ca, pana acum, a aflat deja ce vrea de la viata in materie de copii, locuinta si bani.

5. Vei auzi despre fosta lui sotie

Cand te intalnesti cu un barbat divortat, pregateste-te sa ai conversatii despre fosta lui sotie, mai ales daca divortul este in curs de desfasurare. E posibil sa-l intrebi cum i-a fost ziua si el sa iti raspunda ca a vorbit cu fosta, care nu e de acord cu termenii divortului. De acolo, poate porni un intreg monolog despre cat de egoista si incapatanata e ea. Trebuie sa fii sigura pe tine in relatia cu el ca sa poti trece prin asa ceva fara sa o iei prea personal!

6. Nu sapa dupa detalii

Cat timp ii oferi sprijinul tau pentru a trece prin aceasta experienta neplacuta, nu sapa dupa lucruri din trecutul lui! Chiar daca e normal sa fii curioasa, nu fi insistenta! Asteapta ca el sa se simta destul de confortabil incat sa iti spuna. In plus, nu e bine sa ii reamintesti mereu despre fosta relatie!

7 E posibil sa te intalnesti cu fosta

Daca imparte unele responsabilitati cu fosta, cum ar fi custodia copiilor, pregateste-te sa te intersectezi cu ea mai devreme sau mai tarziu! Chiar daca e mai ciudat, fii politicoasa si invata-ti limitele. Pe ale tale si pe ale lor, ca fosti sot si sotie.

8. Casa lui o sa va aminteasca amandurora de fosta

Chiar daca iti convine ca e “la casa lui”, casa lui inseamna si casa in care a locuit cealalta. Veti dormi in patul in care a dormit cu ea, veti gati in bucatataria in care ei au un trecut. Poti sa accepti asa ceva?

9. E posibil ca prietenii si familia lui sa te judece

Odata ce iti face cunostinta cu prietenii si familia, pregateste-te sa te analizeze si sa te compare cu fosta lui sotie. Probabil ca vor vorbi despre tine pe la spate. Oricum, tine minte ca nu poti fi pe placul tuturor si ca trebuie sa ramai concentrata la relatia ta cu el!

10. Copiii lui te vor judeca. Probabil

Daca te intalnesti cu un barbat divortat care are copii, probabil ca cei mici te vor judeca. In plus, intreaba-te din start daca esti pregatita sa ai asa, deodata, copii. Nu uita ca, pentru el, copiii sunt cei mai importanti! Va trebuie sa construiesti o relatie cu ei. Vrei asta? Daca vrei doar sa iesi cu el in oras, dar nu te intereseaza partea cu copiii, mai gandeste-te inainte de a iesi cu un tip divortat!

Mai ai o tema de gandire: vrei sa ai copii cu el? Daca are deja copii, mai vrea altii? Unii tipi nu mai vor alti copii. Gandeste-te din start si la asta!

Cand te intalnesti cu un barbat divortat, incearca sa afli de ce l-a parasit sotia sau de ce nu a functionat relatia. Daca el are probleme de comportament si e agresiv, mai bine te tii la distanta! Daca ti se pare ok, aloca-i timp ca sa se vindece dupa divort.

FOTO: Guliver

Citeste si: Studiu: daca se pot intretine singure, femeile intenteaza primele divortul.