Chiftelute Germanotta si spaghete cu sos de rosii – reteta preferata a celebrei Lady Gaga

chiftelute cu sos de rosii
Ioana Marosan1
De Ioana Marosan
19 nov. 2018

Daca te gandesti ca vedetele prefera retete simandicoase, foarte greu de preparat si cu ingrediente de care nici macar nu ai auzit, ei bine, de cele mai multe ori lucrurile nu stau chiar asa.

O dovedeste din plin Lady Gaga, una dintre cele mai excentrice aparitii din industria muzicala a ultimilor ani. Desi te-ai astepta la o preferinta excentrica, Lady Gaga are ca mancare preferata chiftelutele cu sos de rosii.

Toata lumea gateste in familia divei, asa ca aceasta are de ales dintr-o multitudine de retete, atunci cand vine vorba despre reteta preferata.

Fiind invitata in emisiunea Good Morning, America!, Lady Gaga a dezvaluit ca reteta sa preferata este mostenita de la bunica sa. Chiftelutele cu sos de rosii sunt o emblema a familiei Germanotta de multe generatii si sunt mancarea preferata a lui Lady Gaga.

Ingrediente pentru chiftelute Germanotta si spaghete cu sos de rosii:

250 de grame de paine ciabatta, rupta in bucatele mici si inmuiata 100 de ml de lapte;

1 ou;

30 de grame de parmezan, razuit;

45 de grame de busuioc proaspat, tocat;

45 de grame de patrunjel proaspat, tocat;

1 lingura de usturoi pisat;

45 de grame de ceapa, tocata sau razuita;

225 de grame de carne de vita, fara grasime;

225 de grame de carne de porc, fara grasime;

1 lingura de ulei de masline + 1 lingura pentru rumenit chiftelultele;

Sare de mare;

Piper negru, proaspat macinat;

750 de ml de sos de rosii.

Mod de preparare:

Ingredientele se amesteca foarte bine, iar compozitia rezultata se imparte in bilute de aceeasi marime. Se ia o tigaie mare si se pune la incalzit. Atunci cand s-a incins, se pune o lingura de ulei de masline si se pun chiftelutele.

Se rumenesc cu grija pe toate partile. Dupa ce s-au rumenit, se inlatura excesul de grasime si se adauga sosul de rosii, dupa care se pune din nou la foc mic si se fierbe pana clocoteste.

Pastele se fierb separat in apa cu sare, apoi se adauga in tigaia cu chiftelutele cu sos de rosii si se amesteca pana ce pastele sunt acoperite de sos. Se servesc calde, cu parmezan razuit pe deasupra.

Foto: Shutterstock.com