Sunt praf la capitolul despartiri. Nu-mi place deloc sa am ACEA discutie, in care ii spun unui om ca nu mai merge, ca it's not you, it's me, ca nu mai simt ce simteam candva. Stiu ca e o lasitate sa fugi, sa sari peste ea, dar mai mereu am preferat sa-i fac pe altii sa se desparta de mine, tocmai pentru ca nu-mi doream eu sa initiez acel dialog.

Insa cel mai greu a fost cand m-am hotarat sa ma despart de un baiat pe care-l iubeam, cu care construisem ceva frumos, dar care nu ma mai atragea.

Sunt inconjurata de oameni cu relatii problematice. Care n-au curaj sa spuna lucrurilor pe nume, care n-au curaj sa-si recunoasca bubele in relatii, desi sunt constienti de ele. Am facut si eu parte din categoria lor. Mi-am spus “Lasa ca merge si asa”. Ce daca nu prea e chimie, daca ne intelegem, ne respectam, ce mai conteaza. Insa nu e chiar asa. Pentru ca vine un moment in care cedezi.

Poate fi dupa o perioada lunga de timp, pe fondul frustrarilor acumulate, poate fi, ca-n cazul meu, in momentul in care descoperi pe cineva cu care ai si chimie si intelegere si respect. Si-ti dai seama ca relatia aia aparent perfecta pe care o aveai te multumea, dar nu te facea cu adevarat fericita. Pentru ca atractia oricat de mult ne-am minti ca nu conteaza atat de tare sau ca se duce dupa un timp, face diferenta.

Despartire inevitabila: ce inseamna baiat bun pentru altii nu e mereu bun si pentru tine

Eu am patit asta si cred ca oricui i se poate intampla. Insa fireste nu vei recunoaste niciodata pana cand nu-ti va ajunge cutitul la os sau pana cand nu vei intalni pe altcineva. Si-n ambele cazuri sunt sanse mari sa reactionezi mult mai urat si mai distructiv pentru partenerul tau, decat daca ai face-o cu calm.

Cand l-am cunoscut pe El, am fost tentata sa spun initial Pas. Sa-mi asum minusul relatiei in care eram si sa resping complet varianta care ma facea fericita in momentul respectiv. Jumatate din motiv era ca nu voiam sa-l fac sa sufere pe cel cu care eram si cealalta jumatate ca nu voiam sa dau ceva functional pe ceva ce se putea duce pe apa sambetei maine. Insa dupa o scurta perioada in care n-am luat nicio decizie radicala mi-am dat seama ca raul era deja facut. Iubitul meu actual suferea deja pentru ca aflase de existenta celuilalt. Eu sufeream si pentru el si pentru mine, pentru ca nu puteam sa ma bucur de ce simteam. Realizasem totodata ca mi-as fi pus intrebari toata viata cum ar fi fost daca as fi facut cealalta alegere, deci nu prea mai puteam continua asa.

Asa ca dupa trei ani petrecuti intr-o relatie in care n-am avut nimic de reprosat celui de langa mine am dat totul pentru a redescoperi un sentiment de care nu credeam ca am neaparata nevoie. Nu a fost o despartire frumoasa, pentru ca e greu sa fie o despartire frumoasa cand sunt inca sentimente la mijloc. Insa desi au fost multe discutii dureroase presarate cu tot felul de acuzatii am ajuns amandoi dupa un timp la concluzia ca despartirea a adus schimbari bune pentru amandoi.

E o prostie sa crezi ca doar niste despartiri pot sa faca rau. De fapt, cred ca este mult mai rau sa ramai intr-o relatie din care tie iti lipsesc elemente esentiale. Da, poate ca atractia se mai duce dupa o vreme, poate ca nu e cel mai si cel mai important lucru dintr-o relatie functionala, poate ca nu vei mai avea chef la batranete sa faci prostiile de la tinerete, dar asta nu inseamna ca nu merita sa strangi cat mai multe povesti nebune pentru nepoti.

Citeste si: “Cinci pasi catre eliberare: etapele unei despartiri”!

Foto: iStockphoto