Mituri despre sport

In ziua de azi, ai acces la foarte multe informatii si este destul de greu sa distingi intre ce este bine si ce nu este bine sa faci in materie de sport. Foarte multe informatii sunt eronate sau complet inutile, iar acest lucru se intampla din cauza fluxului prea mare. Sunt foarte multe mituri despre sport, asa ca este recomandat sa filrtezi informatiile pe care le citesti. 

O informatie gresita te poate impiedica sa obtii rezultatele dorite si sa pierzi si timpul asa ca te va ajuta sa arunci o privire peste aceasta lista cu mituri despre sport, citate de mindbodygreen.com.

7 mituri despre sport care sunt o pierdere de vreme

1. Este bine sa faci sport la o anumita ora

Probabil ai citit ca dimineata este cel mai indicat sa faci sport sau ca la orele de pranz ai sanse sa arzi mai multe calorii, dar nu exista cercetari riguroase care sa sustina aceste afirmatii. De fapt, foarte multi instructori de fitness sunt de parere ca ora cea mai potrivita ca sa faci sport este aceea cand te simti in forma, in functie de ceasul intern. Este recomandat sa iti faci un program pe care sa il respecti si rezultatele nu vor intarzia sa apara. Planifica-ti orele de sport in functie de programul de munca si opteaza pentru acele ore in care tu te simti cel mai bine, nu in functie de un orar luat de pe internet.

2. Daca nu ai febra musculara, inseamna ca nu executi corect exercitiile

Din nefericire, acesta nu este o concluzie corecta. Foarte multe persoane ajung sa se accidenteze la sala de sport sau fac intinderi musculare, ceea ce nu este deloc placut. Este OK sa iti doresti sa slabesti, dar nu este recomandat sa iti fortezi corpul. Asadar, consulta un medic daca te confrunti cu anumite dureri si nu uita sa tii cont de sfaturile pe care le primesti de la instructorul tau de fitness.

3. Abdomenele te scapa de grasimea de pe burta

Abdomenele iti imbunatatesc conditia fizica si te ajuta sa te mentii in forma, dar nu te scapa de grasimea de pe burta. Poti sa iti cresti masa musculara, dar stratul de grasime va fi in continuare la locul lui. Alimentatia are si ea un rol important, asa ca este recomandat sa consumi fructe si legume care te ajuta sa scapi de grasimea de pe burta.

4. Exercitiile cu greutati sunt mai eficiente decat exercitiile obisnuite

Probabil ca nu este prima oara cand auzi ca exercitiile cu greutati sunt mai eficiente decat exercitiile obisnuite, dar nu exista cercetari care sa sustina aceasta informatie. Totul depinde de gradul de rezistenta. Orice antrenament este eficient in momentul in care iti faci un program pe care il respecti. Poti sa alegi orice exercitii preferi, important este sa le executi corect si sa faci sport cu regularitate.

5. Antrenamentele intense iti cresc prea mult masa musculara

Este 100% fals. Sa cresti prea mult in masa musculara inseamna sa consumi alimente bogate in calorii sau sa ai un nivel prea ridicat de testosteron in organism. Antrenamentele intense te ajuta sa te mentii in forma, accelereaza metabolismul si iti imbunatatesc conditia fizica. Mai mult, ajuta la dezvoltarea oaselor, ligamentelor si reduc riscul de ranire.

6. Cu cat faci mai mult sport, cu atat mai bine

Iata inca o informatie care se incadreaza cu succes pe lista cu mituri despre sport. Nu este recomandat sa faci sport pana la epuizare, asa ca renunta la programele lungi de antrenament. Acestea nu fac altceva decat sa te extenueze, iar rezultatele nu vor fi cele dorite. In plus, pot duce la cresterea nivelului de cortizol in organism si te poti confrunta cu anumite inflamatii. Daca vrei sa faci zilnic sport, este recomandat ca programul de antrenament sa nu depaseasca o ora.

7. Evita sa consumi carbohidrati

Probabil ai auzit pana acum ca nu este recomandat sa consumi carbohidrati, dar si acest sfat se incadreaza pe lista cu mituri despre sport. Desi anumiti carbohidrati nu sunt sanatosi, nu este recomandat sa-i elimini complet din dieta. Evita carbohidratii din alimente procesate, cum ar fi cele de tip fast-food. In rest, este indicat sa consumi din cand in cand alimente care contin carbohidrati.

Iata si cateva lucruri surprinzatoare despre carbohidrati. Ce nu stiai?

Daca ti-a placut acest articol, da-ne un like pe pagina noastra de Facebook si vei afla si mai multe informatii interesante! 

Foto: Guliver