Odata cu primirea oficiala a titlului de Ambasador al Solidaritatii Internationale am constientizat ca vorbele nu schimba lumea. Doar faptele o fac. Si daca trebuie, chiar o sa plec in Africa!

Odata cu primirea oficiala a titlului de Ambasador al Solidaritatii Internationale am constientizat ca vorbele nu schimba lumea. Doar faptele o fac. Si daca trebuie, chiar o sa plec in Africa!

Poate o sa credeti ca e o efuziune de moment. Ca sunt hotarata sa plec in Africa pentru ca la ceremonia de investire cu titlul de Ambasador al Solidaritatii Internationale am stat alaturi de niste oameni care au mers la capatul lumii ca sa ajute niste straini si fiindca m-au impresionat povestile lor ma hazardez acum sa spun ca voi face la fel. Nu ma hazardez deloc! Chiar voi pleca in Africa pentru ca simt ca am putere sa schimb un rau teribil intr-un bine suportabil. Si asta nu e putin lucru. Parintii mei m-au invatat ca abia atunci cand dai, ai! Ca doar faptele au putere!

Cred cu tarie ca raul ia amploare cand oamenii care pot face bine nu fac nimic. Nu, nu trebuie sa facem rau. E suficient sa nu facem bine si milioane de oameni devin victimele acestei nepasari.

Hassan viseaza

Azi,cand mi-a fost inmanat titlul de Ambasador al Solidaritatii Internationale de catre Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, am avut prilejul de a asculta marturiile unor oameni care au ales sa treaca la fapte, nu doar sa se limiteze la vorbe.

Angela Filote, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, ne-a spus povestea lui Hassan. E un baietel din Cairo care se visa doctor. Pare un vis oarecum banal, nu? Cati dintre copiii pe care ii cunoasteti nu marturisesc plini de emfaza ca atunci cand o sa se faca mari vor sa fie doctori? Sunt multi si nu ne mai surprinde dorinta lor.
Visul lui Hassan, insa, e putin altfel. Angela Filote l-a cunoscut pe Hassan in fata unui supermarket. Nu, nu se intorcea cu parintii lui de la cumparaturi.
Ii astepta pe cei care ieseau din magazin si ii intreba daca pot sa-i dea niste bani. Lui Hassan cel mai des ii era foame si la fel de des Hassan era optimist.
Angela Filote s-a imprietenit incet, incet cu el si asa am ajuns sa aflu ca baietelul nu mergea la scoala, dar invatase cat de cat sa scrie de la un prieten care ii preda abecedarul scriind cu un bat in tarana de pe strada.
Hassan avea un singur rand de haine, pe care noaptea le dezbraca, le intindea pe jos si se culca pe ele. Hassan nu stie cum e sa dormi pe saltea si nici nu s-a certat vreodata cu fratii lui pe ce parte a patului sa stea. Nu aveau pe ce sa se certe.
Locuia intr-o mahala din Egipt, intr-o singura camera, impreuna cu toata familia lui: mama, tata, sase frati si o bunica. Nu aveau mobila de la IKEA. Nu aveau mobila deloc! Doar patru pereti care ascultau in fiecare seara multumirile pe care Hassan si ai lui le aduceau divinitatii!
Erau recunoscatori ca traiau si erau sanatosi. Se simteau norocosi! Pare un scenariu de film American, nu? Poate ca pare, dar nu e fictiune.
Acest baietel care cersea zilnic ca sa poata manca – si nu mereu primea ceva – i-a spus Angelei Filote ca vrea sa ajunga medic si era absolut convins ca va reusi.
Credea in visul lui! Era un optimist autentic! Si cred e ceva maret sa fii optimist cand nu ai ce manca. O sa va surprind, dar aceasta poveste nu are final fericit. Hassan nu a ajuns doctor. A fost calcat de o masina.

Misiunea de astazi este o onoare dar si o responsabilitate

Saracia noastra, luxul lor

Poate unii dintre voi or sa-mi dea o replica pe care am auzit-o des: “De ce sa ne facem griji pentru un cersetor african cand avem si noi cersetorii nostri? De ce sa ii ajutam pe cei de la mii de kilometri departare cand avem in Romania sute de mii de oameni saraci?”.
Da, avem si noi tragediile noastre, e adevarat. Dar nu stiu cati oameni constientizeaza ca saracia noastra reprezinta bogatie pentru milioane de suflete din tari in curs de dezvoltare.
La noi in tara ca sa dai de apa e suficient sa sapi o groapa in pamant. In Etiopia majoritatea populatiei e intr-o continua goana dupa apa potabila! Da, apa la ei e un lux. Sunt nevoiti sa mearga zeci de kilometri zilnic pentru cinci litri de viata. Pentru ca despre viata e vorba aici!
Stiti cat inseamna un euro – adica putin peste 4 lei – pentru un copil din Guiana? Inseamna masa pentru cateva zile! Cateva zile!

Analiza realitatii

Sa va dau un exemplu si mai relevant: in trecut cumparam foarte multa mancare. Mergeam la supermarket si umpleam un cos cu tot felul de produse, unele de care aveam nevoie, altele care pur si simplu imi placeau. De fiecare data o parte din ele ajungeau la gunoi! Aruncam o multime de mancare si sunt sigura ca multi dintre voi fac asta.
Mi-am dat seama ce risipa fac, ce greseala si nedreptate. E pacat sa arunci mancarea. Asa ca am inceput sa fiu mult mai cumpatata, sa cumpar mai putin.
Desigur, revenim la criticii de serviciu: “Ehh, si parca daca nu mai arunci tu mancarea o sa traiasca mai bine copiii din Africa!”.
Nu, nu o sa traiasca mai bine copiii din Africa pentru ca nu mai arunc eu mancarea, ci pentru ca banii pe care ii dadeam pe produsele de care nu aveam nevoie ii donez acum unor organizatii care au grija de acei copii.
E vorba de fapt despre mentalitate. Da, sigur ca povestea lui Hassan e una multiplicata in alte sute de mii de destine tragice raspandite pe tot globul. Dar daca o sa continuam sa credem ca suntem incapabili sa schimbam aceste destine ele vor fi condamnate la moarte din start.
Romania este o tara care beneficiaza de sprijinul Uniunii Europene si a multor alte institutii si organizatii pentru a oferi persoanelor in nevoie o viata mai buna.
Ce trebuie sa intelegem noi este ca Romania poate la randul ei sa fi ofere ajutor, nu numai sa primeasca.
In Siria sunt 2,5 milioane de persoane care necesita asistenta alimentara de urgenta! Imaginati-va ca tot Bucurestiul moare de foame! Ca nu puteti merge la Mega Image in coltul strazii sa va luati mancare. Ca pe o raza de sute de kilometri nu exista apa potabila si nici macar niste buruieni comestibile. Cred ca, de fapt, nici macar nu ne putem imagina asa ceva.
Pare imposibil si totusi nu este. Statisticile sunt limpezi: in Burundi, venitul mediu pe cap de locuitor este de sub 400 de dolari pe an! 400 DE DOLARI PE AN!
Sa va mai intreb cat ati platit pe ultima vacanta?

Incepeti acum!

Ce putem face? Sunt la mii de kilometri departare acesti oameni. Da, dar, Slava Domnului, exista organizatii care ii pot ajuta, care le pot duce ajutoare alimentare, sanitare, care le pot facilita accesul la educatie si viitor. Donati 5 lei! Faceti volunatriat! Informati-va! Intotdeauna exista o solutie.
Eu nu am glumit cand am spus ca ma duc in Africa. Vreau sa ma alaturi unei astfel de organizatii si sa ma implic in programele lor: fie de educatie, fie de formare profesionala, nu stiu exact in acest moment. Va tin la curent cu planul meu.
Haideti sa facem din 2015 un an care conteaza!