Exista femei peste care trecerea anilor nu lasa semne. Dimpotriva, parca le adauga o doza de mister. Citeam intr-un articol, in urma cu cateva zile, ca la varsta de 48 de ani, Kylie Minogue arata fabulos. Fotografiile stau marturie – cantareata australiana nu era deloc diferita de ceea ce vedeam in urma cu zece ani.

Cele cateva riduri fine, abia perceptibile, ii sporesc sarmul – o femeie care mai are putin si bate cinci decenii de viata si arata precum una de 30 de ani atrage mai mult decat una care chiar are 30.

Pentru ca exista un „nu-stiu-ce” si un „nu-stiu-cum” in atitudinea lor, pentru ca dincolo de varsta se intuiesc experienta, cunoasterea, trecerea prin etape ale vietii nebifate inca de cele tinere, femeile care au 45+ devin mai interesante pentru barbatii care apreciaza sex-appeal-ul, inteligenta, umorul, eleganta si experienta – toate la un loc.

Un tanar domn (34 de ani) mi s-a confesat ca de o suta de ori ar prefera o femeie „matura” – prin aceasta intelegand experienta maternitatii, maturitatea emotionala, grija fata de sufletul, mintea si corpul ei, acumularile de natura intelectuala – in locul unei „papusi Barbie” care intruchipeaza perfectiunea fizica si doar atat…

Tanarul domn traia o poveste de dragoste „nepermisa” de normele sociale – femeia pe care o iubea avea varsta lui Kylie Minogue si ii desparteau, iata, vreo 14 ani.
Este deja stiut: cand femeia are o varsta considerabil mai mica decat partenerul ei, de obicei, nimeni nu cleveteste, ci, cel mult, da ingaduitor din cap. Potrivit conventiilor unanim acceptate, barbatul este cel care trebuie sa aiba experienta – femeia trebuind sa fie, obligatoriu, undeva in „urma” lui.
Cand se intampla invers, barbatul mai tanar a fost „corupt”, iar partenera sa este, mai mult sau mai putin in soapta, blamata de familia si prietenii „junelui”.

Liniste, echilibru, pace, tandrete

Tanarul domn era chiar chipes si facuse ceva cuceriri la viata lui. Nu era un naiv. Nu era la prima indragosteala. Parcursese de cateva ori, in decursul existentei sale de burlac, experientele cu fluturi in stomac, dar voia mai mult decat „ambalaj”. Voia mai mult decat emotie.
Desigur, gasea aceste lucruri si la femei de varsta lui, dar ceea ce il atragea la femeia pe care o iubea era modul ei „echilibrat” de a trata relatia, de a aplana conflictele, felul ei de fi „inteleapta”. Tanarul era satul de „fite” si de orgolii, de umflat in pene de care avusese parte in trecut din partea partenerelor mai tinere.

Voia liniste si echilibru, nu zbucium. Voia si pace, si tandrete, si inteligenta unei conversatii, si linistea unui camin, dar si pasiune. Femeia cu care era stia sa ii ofere toate acestea.

„Am mers intr-o seara cu un alt cuplu intr-un club si ne-am zis: hai sa cunoastem fete. Nu mergeam <la agatat>, nu voiam sa agatam, ci doar sa stam de vorba cu oameni noi, cu fete in mod deosebit.

Asa ca fetele noastre au stat deoparte, intelegatoare si amuzate, iar noi, ca niste holtei liberi ce eram, am stat deoparte, incercand sa facem conversatie cu cateva fete extrem de atragatoare care erau neinsotite. Stii ce au discutat toata seara? <Ai vazut chestia aia tare de pe Facebook?>. <Tu unde iti mai pui unghiile? Tot acolo, la Roxana?>… <Ce gene misto ai! Nici nu zici ca-s false!>”.

Discutiile cu partenera sa, care nu se incadrau deloc in limbajul „uzual” de club, contineau intrebari existentiale, referiri la ultimele aparitii editoriale, pareri pro si contra despre preminatii Nobel, despre formarea stelelor si Universului, despre formarea lor, ca oameni, despre tot ce le trecea prin cap, la ore tarzii.

„Este sexy, este super-inteligenta, discutiile noastre sunt atat de interesante incat devin… interminabile. Iar din punct de vedere sexual, ma atrage teribil”, a facut o descriere sumara a femeii „mature” alaturi de care traia de un an. Cu siguranta, femeia de langa el il „imbogatea” spiritual, intelectual si emotional.

Misterioasa femeie – mi-am reprimat curiozitatea de a-i cere sa-mi arate o fotografie cu ea, dar acum regret ca nu am facut-o – aducea cu ea o plus-valoare pe care el stia sa o aprecieze. Cu siguranta, si el gandea profund, daca a reusit sa se acordeze pe aceeasi frecventa cu ea. Cu siguranta, femeia aceea „super-sexy” intorcea capete pe strada, si, cel mai probabil, ca si Kilye Minogue, avea ceva riduri fine.

Ceea ce o diferentia de restul lumii feminine, nu erau anii, ci experienta, maturitatea. La mult timp dupa ce am ascultat confesiunea interlocutorului meu, am ramas cu gandul la acea femeie. Nu o cunoscusem, nu o vazusem, dar trebuie sa fi fost formidabila.

Si daca eu, femeie fiind, mi-am dorit sa o cunosc – cum o fi aratand, ce fel de exercitii fizice o fi facand, ce diete-minune o fi tinand? ma tot intrebam – imi imaginez ce „furtuna”se petrecea in mintea barbatilor. Si mi-am spus, la un moment dat: Cand voi avea 48 de ani, vreau sa fiu frumoasa, sexy, inteligenta. Vreau ca sotul meu sa vorbeasca despre mine asa cum vorbea tanarul acela despre EA.