Sa saluti tu, ca barbat, primul, o femeie? Sa o lasi sa intre sau sa iasa prima, dintr-o incapere? Sa ii dai prioritate in trafic? Sa ii tragi scaunul cand se aseaza la masa? Sa-i deschizi usa la masina? Sa cedezi locul unei femei in metrou?

In primul rand, voi aborda perspectiva feminina. Aud multe femei care spun ca si-ar dori aceste gesturi din partea unui barbat sau ca le-ar aprecia la un potential partener. Si nu pentru faptul ca sunt fragile si gingase si ca nu s-ar descurca singure, ci pentru ca le considera o dovada de buna crestere si o galanterie care face parte din curtare.

Eu, ca mama, consider ca este o forma de respect sa fiu salutata de catre tatici in momentul in care imi duc copilul la gradinita sau sa fiu lasata sa ies pe usa gradinitei si sa nu trebuiasca sa ma trag din fata usii ca sa las parintele-barbat sa intre. Ma astept la acest lucruri mai ales pentru ca am o fetita si mi-as dori sa creasca intr-o lume in care barbatii trateaza cu curtoazie si respect femeile din jur. Sau in care educatoarele de la gradinita sunt salutate atunci cand parintii vin sa-si lase sau sa-si ia copiii.

S-au schimbat rolurile?

Mi-am amintit cu nostalgie perioada in care am devenit adolescenta si toti vecinii, barbati in toata firea, au inceput sa ma salute “Sarut-mana, domnisoara!” si sa-mi deschida usa la bloc. Atunci era in firescul mersului lucrurilor sa faci astfel de gesturi si nu erau contestate de nicio parte.

Ne mandrim ca noi, romanii, suntem un popor primitor, cald si atent cu strainii. Dar cu ai nostri?  De cativa ani observ o schimbare in abordari. Aud povesti cum in afara femeile au luat locul barbatilor, cum ca acestia nu mai sunt galanti si nu sunt povesti spuse cu admiratie. Dar am impresia ca si societatea noastra urmeaza incet acelasi drum. Ce s-a intamplat? S-au schimbat rolurile atat de mult, am devenit prea tristi, prea stresati, prea prinsi in povestile noastre incat nu mai suntem atenti unii la ceilalti si unul cu altul?

“Cavalerismul e mort si femeile l-au ucis” 

Exista o vorba: “Cavalerismul e mort si femeile l-au ucis”. Poate nu l-au ucis, dar e posibil sa-l fi descurajat. Si cum intr-o poveste plec de la premisa ca sunt doi vinovati, nu unul singur, voi argumenta si pentru partea masculina.

Mi s-a spus ca atunci cand fac astfel de gesturi, femeile trec cu aroganta pe langa ele, nu zambesc si nu multumesc, ca si cand totul li se cuvine si este de la sine inteles ca merita, ca uita sa arate aprecierea lor. Ca este descurajant sa incerci sa fii galant, cand femeia se repede sa iasa din masina sau se aseaza la masa fara sa astepte sau sa observe ca barbatul vrea sa ii traga scaunul, cand femeile au devenit agresive in trafic si nici nu intorc capul atunci cand au gresit. Ca au devenit independente, ca lasa senzatia ca nu mai au nevoie de nimeni, ca sunt ori incruntate, ori flegmatice.

Rezumand:  devine descurajant sa continui sa fii cavaler atunci cand nu primesti apreciere pentru gesturile tale.

M-am intrebat daca de fiecare data cand am fost lasata sa trec, am multumit si am zambit. M-am intrebat daca am raspuns la toate saluturile. Nu pot arunca cu piatra fara sa fiu sigura ca am urmat acea carte de recomandari.

Dar pot sa fiu  mai atenta la mine de acum incolo si pot sa ma asigur ca eu voi face, in primul rand, tot ceea ce consider a fi de bun-simt si corect ca si conduita in societate. Si, in plus, imi pot asculta copilul atunci cand imi atrage atentia ca am spus “bai” sau “mai”, ca nu i-am spus “cu placere” atunci cand mi-a spus “multumesc”.

Aceste randuri sunt un manifest pentru a incuraja revenirea la gesturile care creaza o conexiune reala, autentica intre oameni, pentru acele cateva secunde care ne pot face ziua mai buna. Si stiu ca sunt o multime de oameni care au pastrat in comportamentul lor acest gesturi. Pe acestia ii salut si le spun “La mai multi”!

Daca v-a placut acest articol, dai like paginii noastre de Facebook sau aboneaza-te la newsletter si vei afla si mai multe informatii utile!