ultima tigara

Gata. Azi se fumeaza ultima tigara in interior! De maine, 16 martie, intra in vigoare legea care interzice fumatul in locuri publice. Dupa aprige dezbateri, militantii furibunzi, care au infierat viciosii mai ceva ca prozelitii lui Yoda pe Darth Vader, au infrant! Stingeti tigarile, iesiti afara! Nu mai mancam in fum, nu mai dansam in fum, nu mai bem in fum.

Subsemnata – redactor-sef al site-ului www.andreearaicu.ro -, nu e chiar cel mai fericit om din lume data fiind aceasta evacuare pe motive de viciu. Daaar… ma supun, chiar cu o oarecare bunavointa. Fumez, da, dar nu imi place sa ma afum, asa ca ultima tigara fumata intr-un bar nu mi se mai pare o pedeapsa, ci o eliberare!

Ca sa restabilesc echilibrul si sa nu ramana negru pe alb ca echipa andreearaicu.ro deplange exodul fumatorilor, le-am provocat pe colegele mele – inclusiv pe Andreea Raicu! – sa spuna aici si acum ce simt ele odata cu intrarea in vigoare a legii care interzice fumatul in locuri publice.

O sa-mi prezint eu parerea prima – nu din ratiuni de ierarhie profesionala, nu tinem cont de asa ceva in redactia asta – ci pentru ca trebuie sa le tin piept neviciatelor. Ele toate-s bucuroase. Eu… mai putin!

Ultima tigara, prima noapte fara fum

Sper ca mama sa nu citeasca acest articol (desi nu cred ca scap, pentru ca, de cand are cont de Facebook, e mare amatoare de content online), pentru ca voi scrie in urmatoarea fraza cel mai mare esec al ei: eu, fata ei cea mica, fumez! Si nu numai ca fumez, dar imi si place sa fac asta. Nu, nu faceti ca mine, e nesanatos! Stiu!

Sunt constienta ca imi fac rau, ca imi degradez prematur creierul, tenul, corpul intreg, dar… imi place. Seman cu tataie, am mostenit de la el placerea pentru tutun, masini si plimbari. Imi place sa fumez, sa sofez si sa calatoresc, asa cum ii placea si lui, si simt ca pasiunile astea comune ma leaga de el si il aduc cumva langa mine, desi nu mai e de multi ani pe aici. Asta-i, insa, alta poveste!

Asadar, fumez din placere, nu din necesitate. Un pachet imi ajunge o saptamana. Intr-o vacanta in care nu mi-am luat tigari cu mine, nu am fumat o jumatate de luna deloc si nu am avut nicio problema. Fumez doar un anumit brand de tigari si daca nu am, nu incerc altceva. Nici macar aceasta micro-dependenta nu-mi scuza viciul, stiu, dar am promis ca ma voi opri din fumat cand voi ramane insarcinata. Deci nu curand! 🙂

In pofida acestei relatii pe care o am cu tigarile (sunt personaje secundare, dar importante, in multe dintre cele mai pretioase amintiri ale mele – de la prima, pe care am fumat-o intr-o manastire, de plictiseala, pana la cea savurata pe indelete, in Vietnam, dupa ce am reusit sa ma plimb pe mare cu kiteul), faptul ca, de maine, nu mai pot fuma in locuri publice nu ma enerveaza! Mi se pare o decizie de bun simt! Sa mananci intr-un loc aerisit, sa ajungi acasa cu parul mirosind a sampon, nu a mahoarca, sa nu trebuiasca sa-ti speli toate hainele cand te intorci din club sunt niste situatii de care trebuie sa beneficieze orice om dintr-o societate civilizata!

Asa ca eu am sa ma bucur azi de ultima tigara pe care o pot fuma intr-un bar, la fel cum am sa ma bucur si cand o sa ajung acasa… neafumata! Nu ma bucur pentru mine, in particular, dar ma bucur pentru noi, in general!

In plus, sunt sigura ca o sa se descurce si fumatorii: ca in orice stat european, ne vom adapta, si noi, si patronii de restaurante si vom gasi o cale de mijloc. Ba chiar sunt si avantaje: fumezi mai putin, faci miscare – te ridici de la masa, stai afara, in picioare – ii protejezi pe nefumatori.

Andreea Raicu e cea mai fericita femeie din lume

Andreea – Andreea Raicu, da – e si mai entuziasmata ca mine! 🙂

“Sunt foarte, foarte fericita ca nu se mai fumeaza in locuri publice! Dupa fiecare calatorie in afara tarii imi spuneam ca trebuie sa ajungem si noi in punctul in care a lua masa in oras nu mai inseamna sa te intorci acasa cu hainele imbacsite de miros de tutun! Cand reveneam in tara, mi se parea foarte ciudat sa vad oameni fumand in restaurant! In plus, sunt fericita ca Romania a ajuns la ultima tigara fumata in locuri publice pentru ca sper ca asta o sa reduca numarul fumatorilor. Sunt entuziasmata pentru ca o sa pot iesi in club fara sa ma inece fumul de tigara si pentru ca nu o sa mai miros din cap pana in picioare ca o scrumiera! Cine vrea sa fumeze, sa o faca, dar fara a-i afecta pe cei din jur!”. Mi-a spus cuvintele acestea dintr-o rasuflare! E incantata, va spun eu!

Avantajele interzicerii fumatului in locuri publice. De la Diana citire

Colega mea Diana – Diana Ioana Marasoiu – a mai trecut o data prin exodul fumatorilor.

“Eu sunt una dintre aceia care au fost de ambele parti: si-n tabara fumatorilor, si-n tabara nefumatorilor. In tabara fumatorilor eram fix cand se introdusese legea impotriva fumatului in baruri, restaurante si cluburi in Germania, iar eu urma sa locuiesc acolo timp de trei luni cu jobul. Evident, cand am aflat vestea respectiva m-au apucat toti nervii. Aveam impresia ca drepturile mele fusesera incalcate si ma dadeam de ceasul mortii inca din Romania gandindu-ma la ce voi face acolo. Am fumat ultima tigara in tara de parca era ultima de pe lume.

Mai era si iarna si-mi imaginam cum voi raci eu frumos pentru ca unii oameni sunt atat de intoleranti incat nu mai vor sa suporte putinul fum pe care-l mai pufai si eu. Dar am ajuns acolo si am constatat ca situatia nu era chiar atat de grava cum ma asteptasem, ba chiar avea si niste beneficii.

Majoritatea barurilor isi amenajasera in fata locuri incalzite unde puteai sa fumezi cat iti poftea inima si-n tot timpul asta puteai sa socializezi si cu ceilalti oameni care-ti impartaseau… viciul. Surprinzator sau nu, persoanele erau mult mai degajate si mai prietenoase, afara la tigara, decat atunci cand erau in baruri, cluburi sau restaurante si discutau strict cu cei cu care venisera. Intre timp eu nu (prea) mai fumez, dar sper ca fumatorii inraiti care vad negru in fata ochilor sa descopere cat de curand ca exista si parti roz ale acestei legi.” Asadar, ascultand pe cineva care a mai trecut o data prin asa ceva, ar trebui sa ne linistim! Nu e sfarsitul lumii! (Nu e fie si numai pentru ca imi imaginez ca la sfarsitul lumii e mult fum! Iar noi fix de fum vom scapa!)

Nu fumatorii erau de vina

Alina e mama. Ma asteptam sa aplaude cand a aflat ca nu se va mai putea fuma in locuri publice. Ea, insa, e mai temperata. Si mai analitica! A ajuns pana la … filtrul problemei!

“Fac parte din randul celor care, in timp, au fost in ambele tabere: fumatori si nefumatori. Indiferent de ce parte a baricadei m-am aflat, am avut o singura problema: mirosul de fum greu din localurile in care se fumeaza. Da, sunt de acord ca, pentru fumatori, desi este total contraindicat, tigara la cafeaua de dupa masa este cel mai bun desert. Insa nu persoanele care fumeaza in locuri publice (acoperite) m-au deranjat intotdeauna, ci locurile in sine.

Desi au fost create spatii pentru fumatori si pentru nefumatori, acestea au functionat in adevaratul sens al cuvantului doar pe hartie. Delimitate printr-un afis, un zid aparent si ala taiat la jumatate sau printr-un rand de mese dispuse diferit, cele doua spatii nu au existat, in realitate, niciodata. Nefumator fiind, ajungeai acasa duhnind ca toti celilalti.

Si, da, nici ca fumatoare nu mi-a placut niciodata sa-mi miroasa fum hainele, parul ori geanta si, uneori, chiar lenjeria (in functie de densitatea fumului). Nu mi-a placut sa merg la o cafea si sa ies cu ochii in lacrimi din cauza fumului dens si nici sa bat kilometri intregi pentru a merge la masa cu copilul intr-un local 100% pentru nefumatori.

Vina, si in cazul acesta, este a patronilor de localuri – restaurante, cafenele, baruri, cluburi – care nu au amenajat spatiile pentru fumatori atat de bine incat fumul de tigara sa nu pluteasca in aer precum ceata englezeasca si sa ii dranjeze pe clienti, deopotriva fumatori si nefumatori.

Si, da, indiferent de ce parte a baricadei m-as afla, nu sunt de acord cu fumatul in birouri – oricat de spatioase si de aerisite ar fi -, in cancelariile scolilor – chiar daca este vacanta – in curtea spitalelor sau a altor institutii publice. Ultima tigara pe care o fumati, azi, intr-un loc public nu e un capat de tara! Ci un pas spre normalitate!”. Cum le zice ea, Bibicule!

Ultima tigara intr-un colt de etajera

Miruna, directorul de moda, e mereu la moda. Normal. Si ii place si sa fumeze. Ca sa fii la moda – de la ea am invatat – cel mai important e sa adaptezi trendurile la propriile dorinte si nevoi. Si ea reuseste sa faca asta, desigur, asa ca nici macar subiectul spinos al evacuarii viciosilor nu a infrant-o! O comparatie cu Parisul a infrumusetat brusc realitatea!

“Deci, seara asta e un fel de Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. Am simtit o usoara panica atunci cand Liviana mi-a spus ca maine e 16 si fumatul in locuri publice e interzis. Dar apoi mi-am amintit cat de frumos e la Paris si la Londra cand toata lumea socializeaza afara la tigara. Pentru noi, prietenii, si pentru terase cu incalzitoare! Eu pentru asta votez. Miruna!”

La final – fotoliul din odaie si o ultima tigara uitata intr-un colt pe etajera….

Si daca te-a descurajat pledoaria noastra si vrei ca urmatoarea tigara sa fie ultima tigara, foloseste aceste Trucuri pentru a te lasa de fumat. Chiar acum!

In plus, daca te-a amuzat acest articol, da un like paginii nostre de Facebook si o sa gasesti acolo articole si mai …vesele!