Nu cred in femei “puternice si independente”. Nu, nu cred in stereotipul femeii care se indragosteste dupa ce calculeaza riscurile sentimentale, dupa ce a analizat la milimetru cat da el si cat da ea si, vazand cum totul e in perfect echilibru matematic – doar totul tine de matematica, nu? – , a decis sa isi imparta perna cu el!

Stiti, desigur, ca, atunci cand suferim, noi suntem de vina, nu? Stiti ce spune “noua psihologie”, nu-i asa, ca tu esti vinovata ca l-ai lasat sa te raneasca pentru ca stiai de la inceput ca va face asta, dar nu te-ai ferit.

Nu ai calculat bine, draga de tine!

Tu trebuia sa ii faci profilul psihologic, trebuia sa vezi… cum se spune?! “viata asa cum este ea”, nu sa te hranesti cu himere, tu trebuia sa stii ca minte, raneste, fuge, dar, pentru ca ai ignorat calculele, meriti lacrimile pe care le inghiti cand stai in masina la semafor si auzi o melodie care iti aminteste de el.

Tu nu te-ai ferit, tu nu ai calculat bine! Cum, e simplu sa calculezi!!! Faci asa: scazi din nevoile si dorintele tale disponibilitatile lui. Daca el nu poate sa-ti dea cata dragoste ai tu nevoie, pleci.

Simplu, nu?

Dar, in ecuatia asta, tot ce e dupa virgula… e sufletul tau! Tot ce e in plus si nu foloseste nimanui. Nici tie, nici lui. Nimeni nu-ti spune ce sa faci cu asta, nimeni nu te invata cum sa fii o femeie puternica si independenta si plina de sperante. Sau credula. Sau increzatoare. Sau incapatanata.

Nimeni nu-ti spune cum sa nu mai crezi ce crezi. Nimeni nu-ti spune cum sa nu mai fii sigura ca tu ii poti da atata dragoste cat sa-l faca sa te iubeasca, nimeni nu-ti spune cum sa nu mai fii sigura ca tu ii poti da atata dragoste cata dragoste nu-ti da el. Pentru ca tu asta crezi, asa ai citit si in Biblie, ca dragostea nu se teme, rabda, invinge totul.

Deci, ce faci cu restul? Cu ce sperai tu ca o sa se intample, ce faci? Asteptai sa ti se indeplineasca dorintele, nu? Ajunsesei sa te convingi ca esti suficienta, ca iubirea ta o sa conteze, ca o sa invingi!

Ghinion, nu ai calculat bine, nu? Pai stiai ca “nu e bun pentru tine”, nu? Ti-au spus-o prietenii, parintii, prietenele nu, ca nici pentru ele nu a fost bun, ti-ai spus-o chiar tu, de multe ori. De fapt, de fiecare data cand te-a ranit. Cand ai simtit.

Ok. Si? Si ce daca ai stiut?

Stie cineva cum se ucid sperantele proprii? Ce radiera sterge iluziile? Cu ce pix tai pe de lista toate momentele cand, suprinzator, din comoditate, chiar nu ti-a facut niciun rau, ba chiar te-a facut fericita si tu, in lipsa ta de ratiune si logica demne de o femeie puternica si independenta, ai crezut ca va mai face asta inca o data si inca o data si inca o data.

Pana cand o sa vada ce femeie buna esti. Pana la adanci batraneti. Adunai asa, zi fericita cu zi fericita si aproape iti rezulta o vesnicie. Ce prostie! Nu te-a invatat nimeni ca o femeie puternica si independenta nu crede in eternitati, ci doar in prezent?

Dar, oricum, cine are nevoie de femei bune?

Sunt plictisitoare! Se misca incet, cu atata atentie si delicatete prin viata celui pe care il iubesc, ca sa nu-l deranjeze, ca sa nu ii faca vreun rau incat nici nu bagi de seama ca exista.

Cand, la un moment dat, paralizeaza de atata nemiscare, sunt luate ca niste inele dintr-o vitrina, pe care nu le-a vrut nimeni, si sunt inlocuite cu altele. Suflete duse la reciclare. Intri in productie, parasesti sala pe tacute, cand toate jocurile sunt facute. Tu nefacand parte din joc. Pe modelul “esti prea buna pentru mine, dar vreau sa incerc fara tine!”.

“Daca nu ii spui ce vrei, el nu o sa ghiceasca! Daca nu esti o prioritate pentru el, pleaca!” Daca, daca, daca… daaar, daca tu iubeai un barbat si el nu te-a iubit pe tine. Adica el zice ca te iubea, dar nu cum voiai tu. De parca sunt mai multe feluri de iubire. Un fel de “te iubesc da’ nu pe tine!”. Bine. Mai faci atunci matematica?

Nu!

Sufera, draga de tine.

O sa treaca.

La final, o sa vezi, o sa iubesti pe altcineva. Care o sa te iubeasca pe tine.

Dar pana vine finalul ala, cand o sa fii si tu bine, o sa fie… rau. De tot.

Decat sa fii puternica si independenta, mai bine esti, in continuare, naiva, credula, increzatoare. O sa aprecieze asta cineva. Candva. Nu acum. Candva. Si atunci o sa te lasi de matematica pentru ca nu o sa mai aiba logica. O sa ajungi sa crezi ca unu plus unu fac unu. Apoi, poate unu plus unu fac trei, patru… tu, copiii, Barbatul.

Daca v-a placut acest articol, dati like paginii noastre de Facebook si veti gasi acolo si mai multe articole interesante!