Cum sa devii matinala.

Cand te trezesti tarziu, simti ca ai pierdut jumatate din zi. Mereu iti propui sa devii matinala, dar nu reusesti? Nu renunta si stabileste-ti o rutina care sa iti faca placere! Recompensa ta va fi compusa din experientele bune ale fiecarei dimineti!

Faptul ca te nasti pasare de noapte sau o persoana foarte matinala si ca nu ai cum sa schimbi acest lucru e un mit. Nu e nimic adevarat! Exista tot felul de tehnici – de la fitness la meditatie – care te pot ajuta sa devii matinala.

Dimineata poti face atat de multe lucruri! Poti sa iesi la alergat cand inca nu e prea cald sau prea aglomerat, ulterior poti sa treci pe la piata, in drum spre casa, si sa cumperi fructe proaspete, poti sa treci pe la cafeneaua din colt si sa socializezi cu tipul dragut care rasneste cafea, apoi sa ajungi acasa si sa iti pregatesti un bol de fructe cu cereale si iaurt si sa il savurezi in timp ce asculti muzica ta preferata! Si toate astea iti pot lua mai putin de o ora si jumatate! Timp pe care, de obicei, il petreci dormind.

Asa ca, in loc sa te trezesti prea tarziu in fiecare zi, sa constati ca este jumatatea zilei si ca nu ti-a mai ramas mare lucru de facut, nu mai bine devii matinala? Adica acesta sa fie noul tau stil de viata!

4 pasi care te fac sa devii matinala definitiv!

1. Scrie undeva de ce vrei sa devii matinala

Poate ca vrei sa devii matinala pentru ca vrei sa fii mai productiva, sa ai timp pentru un mic dejun sanatos sau pur si simplu pentru ca vrei sa te simti mai energica intreaga zi. Orice ar fi, noteaza motivul pe o foaie de hartie! Dupa ce termini, pune hartia la vedere, langa pat sau undeva unde sa o vezi cu usurinta cand te trezesti!

2. Alege o rutina de dimineata

Dupa treaba cu foaia de hartie, urmatorul lucru pe care trebuie sa il faci este sa iti stabilesti o rutina de dimineata, scrie Lifehack.org. Exista studii care au demonstrat ca activitatile fizice si psihice repetitive ajuta la formarea unui nou obicei la nivel de creier.

Poti sa incepi cu o sesiune de gimnastica, cu meditatie sau prin pregatirea micului dejun. Poti sa incerci si altceva: sa scrii intr-un jurnal, sa iti faci cafea sau sa citesti. Gaseste intre una si trei activitati pe care le consideri folositoare sau care simti ca te dezvolta. Apoi, aloca-le intre 20 de minute si doua ore in fiecare dimineata.

3. Vizualizeaza noaptea rutina de dimineata

Inainte sa mergi la culcare, imagineaza-ti cum te trezesti dimineata si faci ceea ce ti-ai propus, in ordinea stabilita de tine. Ca sa devii matinala si sa fii mai eficienta, concentreaza-te pe lucrurile mici, cum ar fi cum te ridici din asternut, cum miroase cafeaua dimineata, cat de placut e aerul de afara cand iesi la alergat. Trage aer adanc in piept si gandeste-te cum o sa devii tu o persoana matinala. Si cum nimic nu te va opri sa faci asta!

4. Constientizeaza schimbarea!

In fiecare dimineata, cand pui in aplicare rutina pe care ti-ai propus-o, incearca sa ramai prezenta si concentrata asupra corpului tau. Cand mintea iti spune ca “e prea frig sa iesi afara” sau “e mult prea devreme sa te ridici din pat”, concentreaza-te asupra senzatiilor corpului tau. Dupa ce termini cu rutina de dimineata, ia-ti un moment in care sa zambesti sa te feliciti. Cu cat trec zilele si saptamanile, nu uita sa savurezi sentimentele pe care ti le da faptul ca devii matinala.

Acum ca stii cum poti sa te trezesti mai devreme dimineata, afla si Cum sa dormi bine: 4 solutii pentru un somn odihnitor.

FOTO: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, da like paginii noastre de Facebook  sau aboneaza-te la newsletter si o sa gasesti acolo si mai multe astfel de informatii!