Rcsandra Cojocaru

E moldoveanca get-beget si s-a plimbat mult prin Africa. Dar pentru ea Bucuresti inseamna “acasa”. In ultimii 7 ani s-a dedicat promovarii lecturii in randul tinerilor. Rusanda Cojocaru intra in categoria Superfemei din Romania.

Rusanda Cojocaru are 28 de ani. A venit în România din Republica Moldova la 18 ani, cand a intrat la Facultatea de Stiintele Comunicarii. Se pregatea pentru o cariera in PR si a si lucrat cativa ani in comunicare, dar viata avea alte planuri pentru ea.

Indragostita de carti, Sanda, cum ii spun prietenii, a initiat o campanie care promoveaza cititul. Pe la 22 de ani a dat startul comunitatii online „Citesc, deci sunt sexy”. Apoi a mers mai departe cu pasiunea pentru citit si a gandit Bookletta, geanta care pune cartea in valoare. Mai tarziu a ajuns in Africa si s-a atasat iremediabil de acest tinut. Dintr-una din calatoriile ei s-a intors cu cateva materiale africane si a lansat prima ei colectie de haine colorate, „Confessions of a Baobab”. Au mai urmat si ale colectii si maine lanseaza Colectia Capsula by Rusanda, o noua linie de haine de inspiratie africana. Rusanda Cojocaru se incadreaza, deci, perfect in categoria Superfemei de Romania.

Rusanda Cojocaru este creatoarea gentilor Bookletta.

Rusanda Cojocaru citeste, deci e sexy

Te-ai nascut intr-o familie de intelectuali. Ce asteptari aveau parintii de la tine in adolescenta si ce iti doreai tu?

Parintii mei si-au dorit, la fel ca multi alti parinti, sa fiu ceea ce au reusit sau nu au reusit sa fie ei. Tatal meu si-a dorit sa fiu profesor universitar, iar mama sa lucrez in acelasi domeniu ca ea, pentru o organizatie internationala, in scopuri umanitare. Ambii au pregatire in domenii ce tin de stiintele umane. Si asta am mostenit si eu. Cel mai des am auzit in copilarie “Citeste, ca sa ajungi cineva, ca sa obtii ceva in viata”. Am avut noroc de niste parinti “cu carte la cap” si de o biblioteca impresionanta. De altfel, tin minte ca la un moment dat ma suparam pe tatal meu ca imi daruia doar carti la sarbatori, si nu ceva superficial, o jucarie, o haina, ce imi doream atunci. Abia mai tarziu am invatat sa apreciez gestul si, chiar si azi, cand cineva ma intreaba ce sa-mi daruiasca, ii spun: “Daca imi iei o carte, nu ai cum sa gresesti”.

Cum te-ai simtit cand ai venit in Romania la facultate, tu fiind din Republica Moldova? Ai avut vreodata senzatia ca esti privita diferit? Cum?

Am avut socul de a invata la Bucuresti alaturi de tineri de varsta mea care cunosteau foarte putine lucruri despre basarabeni si care imi puneau multe intrebari ciudate: De unde stii limba romana asa bine? La voi mai circula inca rublele? Jumatate din populatie sunt rusi? Cine e presedintele vostru?

Dar dupa ce am depasit barierele initiale de comunicare am inteles ca nu e vina lor, asa cum nu e nici vina noastra ca informatiile intre Chisinau si Bucuresti nu au circulat cateva zeci de ani si ca am fost separati unii de altii printr-o vama nedreapta. Am cunoscut, apoi, suficienti oameni din alte generatii care stiau tot, care imi tineau adevarate ore de istorie despre basarabeni si despre Romania Mare. Unii dintre ei au fost profesori, mentori, unii prieteni, iar altii… taximetristi. Astazi pot spune cu inima deschisa ca m-am integrat cu succes aici si ca Bucuresti e acasa.

Ai studiat PR si chiar ai lucrat in comunicare. Cum a fost aceasta experienta?

Intotdeauna m-am grabit sa fac lucrurile inaintea celorlalti si nu stiu daca am facut bine sau nu. Am fost voluntar inca din adolescenta si predam unor copii mai mari decat mine despre lobby, educatie electorala si democratie. La varsta de 16-18 ani faceam traduceri pentru un ONG din Moldova, iar la 18 ani am luat primul job: operator call center. La 19 deja lucram part-time intr-o agentie de publicitate outdoor din Bucuresti. A urmat o agentie de PR unde eram asistent de comunicare, apoi coordonator de comunicare pentru o firma privata, coordonator de comunicare intr-un proiect guvernamental si, intr-un final, Bookletta.

Cand ai simtit ca e momentul sa faci altceva? Ce te-a motivat sa renunti la job-ul intr-o corporatie?

Din fericire sau din pacate nu am lucrat intr-o corporatie autentica, de obicei era vorba de agentii sau firme in care aveam libertate de actiune si puterea de a crea, de a inova. Experienta mea de PR in diferite domenii si echipe de lucru mi-a dat incredere sa pornesc la drum de una singura: eu si ideea mea- Bookletta, geanta pentru carte.

Rusanda Cojocaru si geanta Bookletta.

Cum ti-a venit ideea de Bookletta?

Tot mai des in ultimul timp ma gandesc la “meaningfulness” (vedeti cartea lui Frankl, “Man’s search for Meaning”), scopul pe care ti-l alegi in viata si care te motiveaza sa treci peste orice, sa sari toate barierele, sa urnesti mase de oameni si sa schimbi comportamente. Un scop in care am crezut si pentru care mi-am dedicat ultimii sapte ani a fost promovarea lecturii printre tineri. Am inceput cu proiectul “Citesc, deci sunt sexy!”, care este si astazi o campanie de succes facuta cu zero investitii. Bookletta a venit ca o continuare materiala a acelei idei. Bookletta este un fel de “show off” cultural, geanta care lasa coperta cartii pe care o citesti sa te reprezinte. Nu marca ceasului sau a rochiei tale. Buzunarul transparent are astfel mai mult decat scopul practic de a proteja cartea, acesta o expune ca intr-o vitrina si o pune in valoare. Pot spune cu mana pe suflet ca “Once you go Bookletta, you never go back”. Este genul de geanta care nu se demodeaza si de care te atasezi. Celelalte genti obisnuite, fara buzunar pentru carte, nu mai au acelasi farmec pentru un bookaholic adevarat.

Lectia din Africa: “Sa ne recapatam increderea in omenire”

Rusanda Cojocaru in Africa.

Cand si cum ai ajuns prima data in pe continentul african?

In 2007 am mers pentru prima data in Niger, in vizita la mama mea care lucreaza acolo. Atunci am vizitat si Benin, Togo si Burkina Faso. In anii urmatori am fost si in Tanzania, Senegal si Cap Verde. Si anul acesta planific sa vad inca doua tari din sudul continentului african.

Crezi ca europenii ar avea ceva de invatat de la africani? Ce?

Avem multe de invatat: in primul rand, cum sa purtam culorile. Apoi, sa ne multumim mai mult cu ceea ce avem si sa ne comparam mai putin cu ce vedem la TV. In al treilea rand si cel mai important, sa zambim mai larg, cu mai multi dinti la vedere, sa fim mai deschisi si sa ne recapatam increderea in omenire.

Cat de des mergi in Africa si ce inseamna pentru tine acum aceste vizite?

Ajung pe continentul african cam o data sau de doua ori pe an si de fiecare data ma intorc cu ganduri noi, cu proiecte proaspete si cu energie pe cateva luni inainte. Mai am sa dau si altora, ca nu strica!

In ce masura interactionezi cu oamenii de acolo? Te-ai intalnit cu oameni din triburi? Imi poti povesti o intalnire care te-a marcat in vreun fel?

Am vizitat si orase, si sate, si locuri nelocuite, si plaje pustii. Fiecare tara are triburile si obiceiurile ei si fiecare m-a impresionat si m-a invatat cate ceva. Mi-a ramas in minte intalnirea cu un vanzator de suveniruri din Grand Popo (Benin), care m-a invatat sa cant la djembe, tobe africane. Sau ghidul din Safari din Tanzania, se numea Fortunatus, care s-a uitat la noi ca la niste salbatici cand am inceput sa ne agitam din cauza ca era o musca tse-tse in masina cu noi. Soferul Ze, din Cap Verde, care auzise ca suntem din Romania si ne-a povestit de Gica Hagi. Si copiii din Niger care aveau burtile umflate de la foame, dar care radeau cu gura pana la urechi si sareau in sus pentru ca vedeau prima data baloane de sapun.

Poti sa recomanzi cititoarelor Andreearaicu.ro o destinatie de vacanta pe continentul african? Ce e de vazut acolo?

Top 3 locuri pe care le recomand:

1. insula Zanzibar (Tanzania), pentru amestecul exotic de culturi, pentru corali si pentru peisaje.

2. insula Sao Vicente (Cap Verde), pentru scuba-diving, pentru homar si pentru muzica fado a Cesariei Evora.

3. Dakar, capitala Senegal, pentru apusuri de diferite culori peste ocean, pentru plajele de pe Ngor si pentru safari Bandia.

“Femeia este un puzzle din o mie de piese care pot fi rearanjate la nesfarsit”

Rusanda Cojocaru in Africa.

Dupa una dintre vizitele tale in Africa te-ai intors cu niste materiale textile africane. Iar anul trecut ai lansat colectia de haine Confessions of a Baobab. A avut succes?

Anul trecut am decis sa aduc coloratul si exoticul bumbac african la Bucuresti, in mijlocul acestei multimi care se imbraca in negru si gri. Pot spune cu mana pe inima ca a socat, la inceput, dar acum vad tot mai multe cliente care devin, ca si mine, dependente de culori si care inteleg rolul lor in viata noastra. Lansarea Confessions of a Baobab a fost un succes pe ritmuri de tobe africane. De atunci, popularitatea bumbacului african este in crestere. Primavara trecuta in cadrul Fashion Journey am lansat si Lovebird, o colectie inspirata de o pasare exotica, cu multe cape si decupaje. Iar in noiembrie urmeaza sa lansez a treia colectie, din bumbac african si matase de Sri Lanka, ceva intre hippie de lux si eleganta atemporala.

Care este viziunea ta asupra feminitatii?

Femeia este un puzzle din o mie de piese care pot fi rearanjate la nesfarsit. Prin moda, prin design, prin arte vizuale, aratam cum aranjam noi acest puzzle si cum il vedem noi, creatorii.

Imi place sa cred ca femeia de astazi stie sa fie feminina la locul si momentul potrivit si in acelasi timp nu-si pierde puterea prin asta. Pentru ca sa fii puternica inseamna, de fapt, sa stii cand sa fii puternica si cand sa fii slaba. Sau in prezenta cui. Sa stii cand te descurci singura si in acelasi timp sa stii sa ceri ajutorul, cand nu reusesti. Sa stii ca si o femeie puternica poate sa poarte fuste, decolteu si accesorii si ca asta nu o face mai vulnerabila. Sa stii ce atuuri ai si cum le folosesti. Dar, mai ales, sa stii sa zambesti, sa stii ce spui, cui spui si sa inspiri oamenii din jur. Oare nu asta au facut cele mai puternice femei din toate timpurile?

Acum ca stii de ce este Rusanda Cojocaru una dintre Superfemeile din Romania, afla si despre o Romanca ce trateaza gratuit copiii din Tanzania.