Probabil te-ai confruntat deja, si asta nu o data, cu „retetele ideale” pentru relatiile sanatoase - cum trebuie sa fie, ce trebuie sa faci, ce nu trebuie sa accepti. Acestea sunt doar mituri despre relatii care nu functioneaza!

Raportarea la aceste mituri despre relatii vine ca urmare a educatiei noastre, a relatiilor pe care le vedem in jur si a mediului in care traim. Uneori, insa astfel de mituri despre relatii pot crea sau consolida stereotipuri, care fac mai mult rau, decat bine.

Cel mai important este ceea ce simtim noi, nu ceea ce vedem la altii

Demontarea miturilor din jurul relatiilor perfecte este benefica pentru longevitatea vietii de cuplu si te poate elibera de tot felul de framantari inutile, ajutandu-te sa traiesti ceea ce conteaza: prezentul.

Relatiile sanatoase sunt cele in care esti fericita tu, nu sunt fericiti cei din jur pentru ca le urmezi exemplele!
Iata zece dintre cele mai frecvente mituri despre relatii sanatoase, grupate de editorii site-ului MindBodyGreen.com.

10 mituri despre relatii sanatoase

Mituri despre relatii – 1. Conflictele indica o relatie nesanatoasa

De fapt, lucrurile stau tocmai invers. Absenta totala a diferentelor de opinie este un semnal de alarma! Prin conflicte, ambii parteneri constientizeaza problemele si colaboreaza pentru rezolvarea lor, probleme care, apropo, sunt inevitabile in orice relatie, romantica sau nu. Astfel, punand pe masa si rau, nu numai binele, relatia poate deveni si mai stransa si puternica.

Mituri despre relatii – 2. Trebuie sa avem amandoi aceeasi viziune in orice

Acesta este unul dintre cele mai frecvente mituri despre relatii. Este nevoie sa te potrivesti cu nevoile partenerul tau, 24 de ore pe zi, sapte zile pe saptamana? Doar intr-o anumita masura! Nu trebuie sa fiti de acord cu privire la orice lucru din lume pentru a avea o relatie sanatoasa. Doi oameni pot avea opinii diferite si totusi sa formeze un cuplu potrivit. Exista persoane care pot avea o relatie frumoasa dincolo de opiniile religioase, spirituale, culturale sau politice, pentru ca isi accepta si respecta jumatatea.

Mituri despre relatii – 3. O relatie fericita si implinita e bazata pe interese comune

Desi aceleasi interese pot face mai usoara alegerea unei activitati pentru sambata seara, de exemplu, ele nu sunt decisive. Conteaza mai mult sa existe o dinamica intre parteneri si relatia sa fie caracterizata de dragoste, intelegere si sprijin. Faptul ca uneori aveti dorinte diferite nu inseamna ca nu va iubiti!

Mituri despre relatii – 4. Exista anumiti pasi obligatoriu de urmat pentru a avea o relatie lunga si sanatoasa

Acesta este un mit primordial: simpla idee ca exista un ideal de relatie sanatoasa e neciva! Daca te gandesti la asta, observi ca nu exista un sablon aplicabil tututor. Fiecare este diferit si foarte complicat; de ce nu ar fi la fel si relatiile? Fiecare dintre noi avem propriile temeri, dorinte, nervozitati, nevoi, bagaj de experiente si tot asa. De aceea trebuie sa faci ceea ce functioneaza pentru relatia ta, nu pentru relatii in general!

Mituri despre relatii – 5. Atat timp cat nu fac ceea ce au facut parintii mei, voi avea o relatie sanatoasa

Problema cu obsesia de a nu face ceea ce au facut parintii tai – atunci cand consideri ca relatia lor nu e un exemplu – te poate face ca, in incercarea de a evita traseul lor, sa cauzezi alte probleme. Trebuie sa te concentrezi pe tine si pe cazul tau, mai degraba decat sa eviti ce au facut cei din familia ta. Divortul parintilor nu inseamna ca vei divorta si tu, la fel cum nici faptul ca mama si tatal tau formeaza un cuplu solid nu-ti garanteaza succesul in dragoste! Relatiile sanatoase nu se traiesc dupa modele, nici chiar cele ale parintilor!

Mituri despre relatii – 6. Va fi intotdeauna doar lapte si miere

Romantismul poate dura cativa ani, dar adevarul este ca se va diminua intr-un moment sau altul. Nu veti fi intotdeauna la fel de romantici ca in primii ani de relatie, dar e important sa constientizati perioadele mai „reci” si sa compensati cu dovezi de dragoste neasteptate, dar eficiente!

Mituri despre relatii – 7. Daca sunt cu persoana potrivita, nu va trebui sa ma concentrez prea mult pe relatie

Orice om este complicat, asa ca din moment ce pui doi oameni impreuna, totul devine si mai complex! Ne place sa credem ca relatiile noastre sunt „misiuni” care ne ajuta sa crestem si sa evoluam, dar cand vedem ca totul merge bine, tindem sa ne culcam pe o ureche. Insa, daca esti mereu constienta de omul de langa tine, asta te ajuta sa-ti analizezi sentimentele, sa te adaptezi si sa te dezvolti.

Mituri despre relatii – 8. Pentru a face o relatie sa mearga, partenerul trebuie sa se schimbe.

Realitatea este ca nu ai niciun control asupra partnerului de viata sau asupra oricui altcuiva. Singura persoana pe care o poti controla esti tu si atunci cand simti nevoia sa-l schimbi pe celalalt e musai sa-ti pui niste intrebari in ceea ce te priveste. Daca ai pretentii doar de la el, nu si de la tine, finalul relatiei voastre nu e prea departe!

Mituri despre relatii – 9. Partenerul meu trebuie sa-mi stie nevoie si sa le indeplineasca mereu.

Nu este responsabilitatea altcuiva sa aiba grija de tine si de nevoile tale. Doar tu esti responsabila de fericirea ta, de scopurile pe care vrei sa le atingi, de necesitatiletale, asa cum partenerul tau are grija nevoilor lui! Nu trebuie sa astepti ca el sa te faca fericita, ci tu singura trebuie sa iti gasesti motivele si resursele necesare!

Mituri despre relatii – 10. Pentru a face o casnicie sa mearga ai nevoie doar de dragoste.

Cand vine vorba de casatorie, ai de facut fata multor lucruri: sa gasesti un loc unde sa locuiesti, sa calculezi bugetul comun, sa decizi daca veti avea copii si, daca raspunsul este afirmativ, sa decizi cum vor fi crescuti si lucruri similare. Sigur, dragostea poate sa te motiveze pentru a parcurge etapele impreuna, dar nu poti spune ca e singurul element de care ai nevoie si ca restul vine de la sine. Asadar, nu lasa aceste mituri despre relatii sa iti domine viata!