produse de infrumusetare

Sarcina este o perioada minunata din viata unei femei, dar uneori infricosatoare si generatoare de anxietate pentru gravidele care isi doresc sa nu pericliteze cu nimic sanatatea copilului. De cele mai multe ori, informatiile primite din surse nespecializate referitoare la cele mai bune produse de infrumusetare pentru aceasta perioada dezinformeaza viitoarele mame, de aceea este indicat sa te consulti cu un medic specialist de fiecare data cand ai nedumeriri.

Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Medicover si la Clinica ProVita, ne spune care sunt cele trei produse de infrumusetare care pot influenta sarcina si la care trebuie sa renuntam in timpul celor noua luni.

„Cele mai multe femei insarcinate evita sa foloseasca produse de ingrijire si infrumusetare in timpul sarcinii din cauza efectelor negative pe care le pot avea acestea asupra copilului, insa nu este nevoie sa le inlature pe toate. Conform studiilor realizate, exista trei ingrediente frecvent intalnite care pot afecta sarcina: retinoizii, acidul salicilic si AHAs (alfa-hidroxi acizi)/BHAs (beta-hidroxi acizi), mai exact produsele antiimbatranire si antiacnee“, explica specialistul.

Retinoizii – se gasesc in multe produse de infrumusetare si reprezinta un pericol major pentru sarcina

„Retinoizi“ este numele generic pentru toate derivatele vitaminei A, care se gasesc in produsele antiimbatranire, dar si in cele utilizate pentru tratarea acneei. Acestea accelereaza regenerarea celulara si astfel te ajuta sa ai o piele frumoasa, dar cremele care le contin se gasesc pe lista cu produse de infrumusetare pe care trebuie sa le eviti in sarcina.
„Derivatii vitaminei A in doze mari refac pielea mult mai repede. Utilizati in timpul sarcinii, acestia pot interfera cu dezvoltarea celulelor fatului si pot produce probleme majore la nastere. Retinoizii sunt absorbiti in sange si pot ajunge cu usurinta in placenta, influentand dezvoltarea copilului nenascut“, spune Silviu Istoc.

Acidul salicilic – un pericol mediu pentru sarcina

Cu siguranta te-ai confruntat macar o data cu acnee sau cu o durere de cap insuportabila si ai luat acid salicilic pentru a scapa de problema, avand in vedere ca aspirina este un remediu in ambele situatii. Și, desi este eficient pentru reducerea febrei si pentru deschiderea porilor infundati, acidul salicilic nu este cea mai buna alegere pentru ingrijirea pielii daca urmeaza sa ai un copil.

„Dozele mari de acid salicilic pot provoca malformatii congenitale, de aceea le recomand femeilor insarcinate sa evite utilizarea tuturor acizilor salicilici, mai ales in primul trimestru, atunci cand pot sa apara cele mai multe probleme ale fatului”, ne sfatuieste medicul.

BHAs/AHAs – ingrediente cu o influenta redusa asupra sarcinii

Pe lista cu produse de infrumusetare pe care sa le eviti in timpul celor noua luni pana sa devii mama se afla cremele si lotiunile care contin BHAs (beta-hidroxi acizii) si AHAs (alfa-hidroxi acizii), doua ingrediente excelente pentru netezirea pielii cu probleme, care insa pot afecta sarcina. De fapt, principalul motiv pentru care acestea sunt considerate nepotrivite pentru femeile insarcinate este ca fac parte din categoria acizilor salicilici.

„Acesti acizi nu sunt in aceeasi categorie de pericol cu retinoizii si nu sunt la fel de daunatori ca acidul salicilic oral, dar au un grad redus de influenta negativa asupra sarcinii. De aceea, le recomand femeilor insarcinate sa evite utilizarea BHAs, AHAs, acid salicilic si, desigur, toate tipurile de retinol in timpul sarcinii, pentru a preveni orice complicatie“, concluzioneaza specialistul.

Acum, ca ai aflat ce produse de infrumusetare trebuie sa eviti in sarcina, citeste si despre Dilema compatibilitatii: sarcina si dieta vegetariana.

Foto: Guliver