Bluza alba este una dintre cele mai subestimate piese din garderoba oricarei fashioniste. Asta trebuie sa se schimbe, pentru ca vorbim despre o piesa care poate armoniza toate celelalte piese dintr-o tinuta sau care, in cele mai nefericite cazuri, iti poate ruina un outfit atunci cand iti este lumea mai draga. Iata cum porti bluza alba anul acesta. Te vei inspira din aparitiile unor dive de street style pentru ca, dupa cum probabil stii deja prea bine, ideile pe care le furi de la ele nu te lasa niciodata sa dai gres.

bluza alba

Nu te gandi la o bluza alba ca la o piesa basic care merge purtata doar la supermarket sau in tinutele super-casual de weekend. Vara asta, in aceasta categorie intra toate topurile fabuloase de party, toate hanoracele subtiri de vara si toate camasile inedite care te transforma pe loc intr-o diva stylish.

O bluza alba te poate scuti de o multime de batai de cap. Asta daca o alegi cum trebuie. Vara asta poti paria cu incredere pe camasi cu un design inedit, dar si pe tricouri albe, simple.