madalina-ghenea

Actrita si modelul Madalina Ghenea apare in ipostaze incendiare alaturi de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo in reclama pentru „Legacy”, primul parfum al acestuia.

Clipul publicitar, postat de fotbalistul de la Real Madrid pe Facebook, il prezinta pe acesta pregatindu-se pentru o intalnire fierbinte. Face dus, se imbraca la patru ace si se parfumeaza cu „Legacy”, produsul pe care il promoveaza.

Atunci cand Madalina Ghenea, imbracata intr-o rochie mulata si metalica, ajunge in apartamentul lui, este placut impresionata de aroma „Legacy”, si ii dezleaga cravata. Apoi cei doi se indreapta spre dormitor si presupunem ca nu va mai exista o iesire in oras.

https://www.youtube.com/watch?v=xiMIbBRnt28

Parfumul lui Cristiano Ronaldo completeaza linia de haine si de pantofi a fotbalistului. “Se pare ca totul a mers bine la lansarea parfumului meu”, a mai spus Ronaldo pe Facebook, dupa petrecerea la care a fost insotit de zece fotomodele.

Pe covorul rosu la Cannes

Madalina Ghenea este un model si o actrita romanca in varsta de 27 de ani. Ea si-a inceput cariera in fashion la varsta de 15 ani si s-a facut remarcata in Italia. In 2010, a participat la concursul „Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiana Rai Uno.

Primul rol important intr-un film a fost cel din „Dom Hemingway”, aparut in 2013. In aceasta productie britanica, a jucat alaturi de Jude Law si Emilia Clarke din serialul „Game of Thrones”.

A avut iubiti celebri de la Hollywood precum Gerard Butler, Leonardo Di Caprio si Michael Fassbender. A fost desemnata una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 intr-un top realizat de site-ul AskMen.com.

Anul acesta,  Madalina Ghenea a pasit pe covorul rosu de la Cannes pentru a promova filmul „Youth”, regizat de faimosul italian Paolo Sorrentino. Personajul ei, numit Miss Universe, este un fel de ispita pentru doi domni venerabili, interpretati de Michael Caine si Harvey Keitel. Desi lucreaza de mult timp in afara tarii, Ghenea este mandra de tara ei: a purtat o ie alba pe covorul rosu de la Cannes. Vom putea sa o vedem si noi in „Youth” in curand: premiera in cinematografele din Romania are loc pe 20 noiembrie.

Madalina Ghenea este un model si o actrita cu stil: iata ce prefera sa poarte la un garden party!

Foto: Guliver