Regina Ana a murit

Casa Regala este, incepand de azi in doliu, dupa ce Regina Ana a murit la varsta de 92 de ani. Ea a incetat din viata intr-un spital din Elvetia. Viata sotiei fostului suveran Mihai 1 al Romaniei nu a fost usoara, insa Majestatea Sa a reusit sa lupte pentru familia ei si sa-i ingrijeasca pe cei dragi in vremuri grele, scrie unofficialroyalty.com.

Pe 18 septembrie 1923, se nastea Printesa Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite de Bourbon-Parma, unica fiica a Principelui René de Bourbon-Parma si a Principesei Margareta a Danemarcei. Alaturi de cei trei frati, si-a petrecut copilaria in Franta, iar dupa anul 1939, cand a izbucnit Razboiul, s-a mutat cu familia in Spania, Portugalia si apoi in America, de frica nazistilor.

O femeie puternica, cea mai longeviva sotie de suveran din istoria romaneasca

Regina Ana a murit, iar o data cu ea pare ca s-a mai intors una din filele importante ale istoriei romanesti. Cea mai longeviva sotie de suveran din intreaga noastra istorie era, potrivit apropiatilor Casei Regale, o femeie puternica, foarte energica, fiind considerata deseori chiar rebela. Prefera bocancii tocurilor, iubea sa calatoreasca si nu sa brodeze sau sa gateasca, fiind foarte dornica sa cunoasca lumea.

Ii placeau fotbalul si plimbarile cu jeepul sau cu bicicleta, adora echitatia si era o fire temperamentala, care se impunea cu usurinta. Si totusi, chiar daca evenimentele pretentioase si rochiile elegante o stinghereau, Majestatea Sa era o aparitie care intorcea privirile.

Desi s-a nascut intr-o familie de vita nobila, Principesa Ana a lucrat ca vanzatoare la magazinul Macy’s, pentru a putea studia la o scoala de arta din New York. De asemenea, a primit Crucea de Razboi Franceza pentru ca s-a inrolat ca voluntar in anul 1943 in armata franceza, unde a fost sofer de ambulanta in mai multe tari. Ulterior, a fost avansata in gradul de locotenent.

Regele i-a cerut mana la putin timp dupa ce s-au cunoscut

Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai I al Romaniei la Londra, cu ocazia casatoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh. Initial, aceasta nu a vrut sa participe la fericitul eveniment, dar a fost convinsa de verisorul ei, Duce de Luxemburg, sa mearga la o petrecere in capitala Marii Britanii. Cei doi s-au vazut acolo si se spune ca suveranul a placut-o atat de mult, incat i-a cerut mana la doar o saptamana dupa ce s-au cunoscut.

Regina Ana a murit

Si-au unit destinele la Atena, in Grecia, in anul 1948. Parintii ei nu au fost prezenti la cununia religioasa, deoarece erau romano-catolici si, cum cei doi tineri nu au primit aprobare de la Papa sa se casatoreasca mixt pentru ca Mihai 1 nu era de acord ca pruncii lui sa fie botezati romano-catolici, cununia s-a facut in rit bizantin. Regina Ana a avut cinci fiice: Principesa Mostenitoare a Romaniei, Custode al Coroanei Romaniei (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) si Maria (n. 1964). De-a lungul timpului, Cuplul Regal a locuit in Elvetia si Anglia, iar pentru a se intretine, cei doi au avut o ferma de pui si un atelier de tamplarie.

Regina Ana a murit

2016, un an greu pentru Familia Regala din Romania: Regele Mihai I s-a retras din viata publica si Regina Ana a murit

Cum Regelui Mihai I al Romaniei nu i s-a permis sa vina mult timp in tara, Regina Ana a pus pentru prima oara piciorul pe pamant romanesc abia in anul 1992, de Pasti, fara sa fie insotita de sotul ei. Cu ocazia vizitelor in Romania, ea a participat la diferite actiuni de binefacere. In anul 1997, restrictiile au fost ridicate, iar Familia Regala, in fruntele cu Regele Mihai I, a ajuns in tara si a primit o parte din proprietatile confiscate. Din pacate, Regina Ana a Romaniei nu a apucat sa poarte niciodata coroana.

In varsta de 94 de ani, Regele Mihai I al Romaniei s-a retras din viata publica la inceputul anului 2016, in favoarea Principesei Mostenitoare Margareta a Romaniei, fiind grav bolnav.

Regina Ana a murit astazi, 1 august, la ora 13:45. Le-a avut la capatai pe Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia si Principesa Maria. Corpul neinsufletit va fi depus la Peles si apoi Majestatea Sa va fi inmormantata in Catedrala Arhiepiscopala de la Curtea de Arges.

Citeste si: Familia regala britanica: noi imagini in premiera

Foto: Guliver