lavazza-cafea

Lavazza lanseaza Lavazza Filtro Italiano, noua gama de cafea care combina perfect gustul cafelei italiene autentice si prepararea la filtrul traditional de cafea. Lavazza Filtro Italiano este alegerea ideala pentru cei ce isi doresc sa savureze un amestec de cafea de cea mai buna calitate chiar in confortul propriei locuinte.

Noile sortimente includ o combinatie de boabe de cafea de calitate superioara, cu origini din intreaga lume, atent selectionate cu ajutorul experientei si pasiunii care definesc compania inca de la infiintarea sa, in 1895. De altfel, chiar Lavazza a inventat conceptul de „blending” – arta de a combina diferite tipuri de cafea din zone geografice diferite in cautarea gustului desavarsit. Astazi, Lavazza spune povestea unei familii care, de patru generatii, este devotata artei combinarii si prajirii cafelei. Pasiunea si dedicarea specialistilor Lavazza sunt premisele crearii unor cafele cu gust unic si aroma rafinata, savurate de toti iubitorii de cafea.

Pentru Lavazza Filtro Italiano, expertii Lavazza si-au folosit experienta indelungata in arta combinarii si prajirii cafelei pentru a imbina cu maiestrie caracteristicile gustului autentic si prepararea cafelei la filtrul traditional. Boabele de cafea de calitate superioara Arabica si Robusta sunt amestecate si prajite cu atentie pentru a transpune calitatile complementare ale aromelor intr-un amestec perfect pentru prepararea la filtru.

Rezultatul este o cafea italiana de calitate superioara, cu un gust ce pastreaza calitatile de exceptie ale amestecurilor Lavazza:  boabele de cafea Arabica asigura o aroma puternica, in timp ce boabele Robusta intregesc corpul cafelei. Savurand Lavazza Filtro Italiano, te vei simti precum intr-o cafenea traditionala fermecatoare din Italia, acolo unde espresso-ul este preparat si servit cu maiestrie: o atmosfera unica, un sentiment calduros de ospitalitate, traditie si un fel de a privi viata cu optimism – acestea sunt ingredientele unei experiente pe care o poti retrai din confortul propriei case.

In Romania, cafeaua de dimineata este un ritual indragit, care asigura, totodata, doza de energie perfecta pentru inceputul unei zile productive. Astfel, cele doua sortimente noi de cafea din gama Lavazza Filtro Italiano, Delicato si Tradizionale, le ofera iubitorilor de cafea ocazia de a se bucura de un amestec premium, cu gust plin si bogat, chiar si atunci cand folosesc cana preferata.

„Suntem mandri sa lansam in Romania gama noastra de cafea premium pentru preparare la filtru si avem mari asteptari pentru evolutia locala a brandului. Iubitorii de cafea din Romania se uita cu atentie la calitatea si diversitatea cafelei pe care o savureaza, ceea ce face ca piata locala sa fie o piata strategica pentru noul produs. A fost un pas natural pentru noi ca, sub conducerea celei de-a patra generatii a familiei Lavazza, sa ne valorificam istoria puternica si pasiunea pentru calitate si inovatie propunandu-le consumatorilor romani o noua experienta premium in materie de cafea, experienta ce raspunde tendintelor locale de consum”, spune Mihai Marinescu, Manager Regional, Lavazza Europa de Est.

Lavazza Filtro Italiano Delicato are toate caracteristicile cafelei originare din Africa de Sud: boabele de cafea Arabica din Brazilia dau corpul si dulceata gustului, in timp ce boabele atent alese de cafea Robusta ii dau acesteia o nota finala de ciocolata. Procesul mediu si delicat de prajire permite prepararea lenta a cafelei la filtru si accentueaza aroma fina si delicioasa de cereale si cacao.

Lavazza Filtro Italiano Tradizionale este un amestec premium de boabe de cafea Arabica si Robusta atent selectionate, preparate cu mestesug de catre expertii Lavazza pentru a asigura o intensitate medie, cu note persistente de fructe uscate si cacao. Amestecul de cafea a fost prajit lent pentru a permite  prepararea la filtru,  accentuand, in acelasi timp,  aroma distincta a cafelei. Lavazza Filtro Italiano Tradizionale este o marca inregistrata certificata 100% de catre Rainforest Alliance si provenita 100% din recolte sustenabile.

Sugestie de preparare oferita de expertii Lavazza pentru a pregati o cafea excelenta:

Lavazza Filtro iti ofera o experienta senzoriala de exceptie, cu o varietate de nuante aromatice. Pentru a prepara o cafea ideala, expertii Lavazza recomanda folosirea a 4 lingurite de cafea Filtro italiano (aproximativ 12-14 g) la fiecare 200 ml de apa.

Noile sortimente Lavazza Filtro Italiano sunt disponibile in pachete vacuum de 250 g, la pretul aproximativ de 12 Ron (TVA inclus).

Despre Lavazza
Acum considerat al saselea cel mai important prajitor de cafea din lume, Lavazza opereaza in prezent in peste 90 de tari. Compania a fost infiintata in 1895 de catre Luigi Lavazza, iar inovatia se regaseste in ADN-ul Lavazza inca din prima zi. Fascinatia fondatorului pentru cafea a jucat un rol esential in evolutia si specializarea industriei de cafea, inclusiv prin inventarea artei de a combina diferite tipuri de cafea din zone geografice diferite. Caracterul inovator si versatilitatea sortimentelor de cafea Lavazza sunt motivele din spatele popularitatii de care se bucura marca la nivel mondial: putem spune ca exista o cafea Lavazza pe gustul oricarui iubitor de cafea.
Pentru mai multe detalii, acceseaza: www.Lavazza.ro