ce pericole sunt daca mananci la birou

Conform unui sondaj realizat de Bestjobs, 18% dintre romanii care lucreaza mananca singuri la masa de pranz in fata calculatorului, iar 22% mananca doar cateva sandvisuri pe fuga pentru a nu pierde timp.

Pe langa factorul neigienic asociat cu firimiturile ce-si gasesc locul intre taste, mai sunt cateva motive (de sanatate) pentru care luatul mesei la birou nu e cea mai buna idee. Mai jos sunt 3 dintre ele, destul de serioase pentru a te convinge sa profiti pe deplin de pauza de masa:

Daca mananci la birou te vei ingrasa

Mancatul in fata ecranului conduce la un consum ridicat de calorii si astfel la cresterea in greutate, scriu cei de la New York Times. Desi oamenii consuma de obicei mai multa mancare cand mananca in grupuri, atunci cand mananca singuri la birou tind sa mance mai prost si sa consume de fapt mai multe calorii.
Alt dezavantaj al rontaitului pe scaunul de birou este lipsa de miscare. Aproximativ 86% dintre cei care lucreaza stau jos pe aproape tot parcursul zilei, un nivel de inactivitate pe care multi cercetatori il considera foarte periculos pentru sanatate. Priveste-ti pauza de masa si ca pe o oportunitate de dezmortire si de punere a sangelui in miscare, precum si de schimbare de peisaj. Orice sansa de a rupe monotonia vietii sedentare ar trebui fructificata si astfel cresterile neaasteptate in greutate pot fi mai bine prevenite.

Iti vor placea si colegii mai mult

“Satisfactia la locul de munca este mult mai mare nu mananci la birou, ci in sala de mese, impreuna cu colegii”, conchide Biran Wansink, directorul Laboratorului de Nutritie de la Universitatea Cornell, in New York Times. Tot el adauga: “Iti vor placea si slujba si colegii mai mult.” Chiar daca nu-ti poti imagina interactiunea cu colegul de munca care-ti scrie cele mai frustrante e-mail-uri, cel mai probabil iti va imbunatati starea de spirit mai mult decat ai crede. Beneficiile socializarii sunt similare cu cele ale sportului: stressul si tensiunea arteriala tind sa scada si de obicei te simti mai bine decat inainte de a le face.

Vei fi mai bun la ceea ce faci

In cazul in care te autoconvingi ca nu ai timp pentru pauza de masa, iata un contra-argument: Cercetatorii au descoperit ca cei care socializeaza in pauza cu colegii de birou sunt mai productivi decat cei care nu o fac. Iar daca esti sincer cu tine, recunoaste, cand mananci la birou stai mai mult pe Facebook decat sa incerci sa-ti termini treaba. Totusi, daca ora pranzului este pentru timpul tau cu tine, atunci macar fa-o departe de birou. Daca vina sau obligatia te tin legat de birou pentru ca toti cei din jur lucreaza si nu-si iau pauza, atunci fii un pionier si profita de dreptul la ora de pranz – afla ca cei din jur cel mai probabil nici nu vor observa asta sau daca o vor face, cel mai probabil nu le va pasa. Iar cei mai competitivi se vor simti invidiosi ca reusesti sa-ti manageriezi atat de bine timpul incat poti sa-ti iei pauza.

Ironic, chiar luatul acelei pauze este ce te ajuta sa-ti folosesti eficient timpul. Miscarea si noii stimuli vizuali vor oferi creierului tau o pauza si o sansa sa se restarteze, astfel ca la intoarcerea la birou vei fi ca nou si pe deasupra si satul.

Vrei sa te documentezi mai mult asupra acestui subiect? Iti recomand sa citesti si: “Un pranz sanatos la job si pericolele mancatului la birou”!

Foto: iStockphoto

Daca te-a ajutat acest articol, da like paginii nostre de Facebook si o sa gasesti acolo si alte articole asemanatoare!