granola cu cocos si miere

Sa faci granola cu cocos si miere e foarte, foarte simplu! O poti folosi ca sa faci, la cuptor, niste cosulete numai bune pentru micul dejun sau desert!

De ce sa pui granola in iaurt cand poti sa pui iaurt in granola? Poti sa faci niste cosulete mici de granola cu cocos si miere, pe care sa le umpli cu ce vrei tu! Cu fulg de ovaz, nuca de cocos, fulgi de migdale si miere, cupele de granola au, fiecare, doar 115 calorii, scrie Dailyburn.com.

Poti sa faci mai multe si sa le pastrezi chiar si cinci zile intr-un recipient inchis. Asa ca, daca le faci duminica dupa amiaza, o sa iti ajunga toata saptamana. Daca vrei sa le mananci la micul dejun, pune in cosuletele de granola cu cocos si miere iaurt si fructe de padure. Daca ti-e pofta de desert, poti sa pui in ele una-doua cupe de inghetata.

Ingrediente pentru cosulete din granola

3/4 cana fulgi de ovaz

1/4 cana nuca de cocos razuita

2 linguri fulgi de migdale

1/2 lingura faina fara gluten

1 lingurita scortisoara

1/2 lingurita esenta de vanilie

2 linguri miere

2 linguri ulei de cocos topit

Cum se prepara

Unge o tava de briose cu sase forme. Intr-un bol, amesteca fulgii de ovaz, cocosul, fulgii de migdale, faina si scortisoara.

In alt bol, amesteca vanilia, mierea si untul de cocos.Toarna ingredientele lichide peste cele solide si amesteca bine.

Imparte amestecul in sase, adica exact pentru sase cosulete de granola. Pune fiecare parte de granola in fiecare forma de briosa si preseaza cu degetele pe fundul si marginile formei, ca sa ia forma de cosulet. Punte tava de briose la frigider pentru jumatate de ora sau pana cand granola se intareste putin.

Preincalzeste cuptorul la aproximativ 180 de grade. Coace cosuletele de granola pentru 10-12 minute, pana cand devin aurii. Inainte sa le scoti din tava, lasa-le sa se raceasca complet.

Ce contine un cosulet de granola cu cocos si miere

Un singur cosulet de granola cu cocos si miere are 115 calorii, 7 grame de grasimi, 19 grame de carbohidrati, 2 miligrame de sodiu, 3 grame de fibre, 5 de zahar si 4 de proteine.

Ca sa faci sase cosulete, dureaza 10 minute sa pregatesti ingredientele. Apoi le mai lasi 30 de minute sa se odihneasca, la rece.  Si inca 10 dureaza sa le coci in cuptor! Rapid si simplu, dar de efect!

Acum ca stii cum sa faci cosulete din granola, invata sa faci si Tarta cu fructe, granola si iaurt.

FOTO: Guliver

Daca te-am convins sa faci cosulete din granola, da like paginii noastre de Facebook  sau aboneaza-te la newsletter si o sa gasesti acolo si mai multe astfel de informatii!