Stim toate cum e cand incepe scoala: alergi toata ziua intre cursuri si seminarii si uiti sa mananci. Ca sa nu stai nemancata si sa ajungi sa te simti rau, iti venim in ajutor cu cateva idei de sandvisuri! Bonus: se prepara ultra-rapid si au putine calorii!

Cand n-ai timp pentru micul dejun dimineata, n-ar trebui, sub nicio forma, sa sari si peste masa de pranz! Mai ales atunci cand mergi la scoala! Motivele sunt multe: 1) pentru ca ti se face foame, vei fi tentata sa mananci prostii – covrigi, merdenele, croissante si alte produse de patiserie; inevitabil, intr-un timp destul de scurt, risti sa te ingrasi si, sincer, nu-ti doresti asta! 2) daca nu mananci la pranz, mai mult ca sigur ca te vei simti rau – e si normal fiindca zaharul din sange scade si odata cu el si energia ta; 3) daca nu mananci de pranz, cel mai probabil risti sa nu te poti concentra la cursuri – si fiindca nivelul de energie scade, dar si pentru ca nu te vei gandi decat la mancare.

Idei de sandvisuri pe care le poti face rapid dimineata pentru pranz

Aceste trei motive sunt suficient de puternice ca sa nu sari peste masa de pranz! Incearca sa-ti organizezi programul astfel incat sa reusesti sa-ti pui tot timpul un mic pachet la tine (mai ales in zilele in care stii ca stai la scoala de dimineata pana seara!). Noi iti dam cateva idei de sandvisuri pe care le poti face rapid dimineata pentru pranz – nu-ti iau mai mult de 10-15 minute! Sunt si sanatoase, fara sa le lipseasca gustul!

Sandvis cu mozzarella, rosii si sos pesto

Ingrediente pentru doua sandvisuri: 50 de grame de mozzarella, feliata gros, doua rosii. Pentru sosul pesto: 2 maini de busuioc proaspat, un pumn de parmezan ras, un pumn de migdale, un catel de usturoi, ½ ceasca de ulei de masline si paine.

Preparare: pune busuiocul, parmezanul, migdalele, usturoiul, uleiul de masline si putina sare in blender si amesteca bine. Unge painea cu acest sos pesto si pune deasupra felii de mozzarella si felii de rosii.

idei de sandvisuri cu mozzarella
Sandvis cu mozzarella, rosii si sos pesto

Sandvis cu avocado si crema de branza

Ingrediente pentru doua sandvisuri: un avocado bine copt, ¼ ceasca de crema de branza si patru felii de paine neagra.

Preparare: intinde crema de branza pe paine si pune deasupra feliute de avocado. Le poti manca asa la micul dejun, dar daca vrei sa le iei la tine, mai adauga o felie de paine deasupra. Poti amesteca crema de branza si cu putin busuioc tocat foarte fin!

idei de sandvisuri cu avocado
Sandvis cu avocado si crema de branza

Sandvis cu humus si tabouleh

Ingrediente pentru patru sandivsuri: o conserva de naut, o lingura de tahini, 3 linguri de apa, 2 catei de usturoi maruntiti, 3 linguri de suc de lamaie, 3 linguri de ulei de masline extravirgin, sare si piper, 2 castraveti mici taiati cubulete, 2 rosii taiate cubulete, o ceasca de patrunjel tocat, ¼ ceasca de menta toccata si patru lipii.

Preparare:

Pentru humus: pune nautul, tahini, apa, usturoiul si cate doua linguri de suc de lamaie si ulei de masline intr-un blender si pulseaza pana obtii o pasta fina. Adauga sare si piper dupa gust.

Pentru tabouleh: intr-un bol mediu, amesteca rosiile, castravetii, patrunjelul, menta si restul de o lingura de ulei de masline si de suc de lamaie. Asezoneaza cu sare si piper.

Asambleaza sandvisurile: intinde humus pe fiecare lipie si pune deasupra salata tabouleh. Impatureste lipia strans si infasoar-o bine in folie transparenta.

idei de sandvisuri cu humus
Sandvis cu humus si tabouleh

Sandvis cu ton si iaurt grecesc

Ingrediente pentru doua portii: ¼ ceasca de iaurt grecesc, o lingurita de mustar Dijon, ¼ lingurita de piper negru, o tija de telina verde apio, tocata marunt, sare si piper, o lingurita de suc de lamaie, 1 conserva de ton in apa, 4 felii de paine integrala si o rosie.

Preparare: pune toate ingredientele intr-un bol, in afara de ton, si amesteca bine. La final, adauga si tonul, scurs de apa si amesteca iar. Intinde tonul pe paine si pune deasupra rosiile si celelalte felii de paine.

idei de sandvisuri cu ton
Sandvis cu ton si iaurt grecesc

 Ca sa-ti faci un sandvis cu cat mai putine calorii, neaparat, tine cont si de aceste reguli!

Foto: Guliver