Alimentele si rolul fiecarui tip

Cand vine vorba despre grasimi stim ca trebuie sa le ocolim pentru ca nu sunt sanatoase. Exista insa si o categorie de grasimi bune, care sunt recomandate pentru consumul zilnic. Astazi vom vorbi despre grasimi care trebuie sa faca parte din meniul tau: omega 3, 6 si 9.

Grasimile si uleiurile sunt importante pentru un regim de viata sanatos, deoarece furnizeaza energia necesara organismului si asigura transportul nutrientilor esentiali precum vitaminele A, D, E, K si carotenoidele.

Omega 3, 6 si 9 sunt grasimi care trebuie sa faca parte din meniul tau, fiind cruciale pentru o alimentatie corecta

Grasimile se impart in doua categorii: grasimi rele (grasimi artificiale, ce pot cauza boli de inima, infundarea arterelor si cresterea colesterolului rau) si grasimi bune (mononesaturate si polinesaturate, ce se regasesc in uleiuri vegetale, peste, nuci, seminte).

Astazi vom vorbi pe larg despre grasimile polinesaturate: omega 3 si omega 6, dar si despre omega 9, care face parte din categoria grasimilor mononesaturate. Toate trei tipuri de acizi grasi au un rol crucial intr-o alimentatie corecta si sunt grasimi bune care trebuie sa faca parte din meniul tau!

Rolul pe care il au in sanatate acizii grasi omega 3, 6 si 9

1. Omega 3. Acizii grasi omega 3 sunt esentiali pentru sanatatea omului, dar, din pacate, nu sunt grasimi care pot fi produse de organism. In consecinta, ele trebuie obtinute din alimente. Acizii grasi omega 3 sunt importanti pentru functionarea creierului, dezvoltarea si cresterea normala a organismului. Ne pot feri de unele boli de inima, de infarct, Alzheimer si chiar cancer, scad nivelul colesterolului rau si al trigliceridelor, dau elasticitate vaselor de sange. Omega 3 se regaseste in cantitati mari in soia, seminte de in, nuci, ton, macrou, hering, sardine si somon.

2. Omega 6. Acizii grasi omega 6 sunt intalniti in uleiurile vegetale, seminte, dar si in carne, pui, oua. Asociatia Americana a Inimii sustine ca oamenii ar trebui sa consume un procent de 5 pana la 10% din caloriile necesare din acizii grasi omega 6. Acestia sunt importanti pentru crestere si dezvoltare, dar si pentru functionarea inimii si a creierului. Se gasesc in soia, porumb, ulei din seminte de struguri, ulei din seminte de in, nuci, ulei din seminte de floarea soarelui, germeni de grau, alune. Acidul linoleic este un acid gras omega 6.

3. Omega 9. Acizii grasi omega 9 sunt acizi mononesaturati, cunoscuti si sub numele de acizi oleici. Spre deosebire de omega 3 si omega 6, acizii grasi omega 9 pot fi produsi de catre organism, dar sunt benefici si cand sunt obtinuti din alimente. Pot fi gasiti in floarea soarelui, masline, avocado, ulei de migdale, ulei de nuci de Macadamia, ulei de fistic, ulei din nuci Pecan. Consumul de omega 9 ajuta la scaderea riscului de boli cardiovasculare si infarct. De asemenea, creste nivelul colesterolului bun si il scade pe cel rau.

Omega 3, 6 si 9 ne ajuta organismul in mod diferit. Omega 3 si omega 6 functioneaza foarte bine atunci cand sunt combinate. Retineti ca un aport excesiv de omega 6 in organism poate duce la reactii adverse celor benefice cum ar fi inflamatiile si aparitia diabetului si chiar a cancerului. Insa, exista dovezi clare ca introducerea unor proportii echilibrate din acesti acizi in dieta noastra ne ajuta sa ne pastram sanatatea si starea de bine.

Pentru o viata sanatoasa, alege aceste grasimi care trebuie sa faca parte din meniul tau si consuma sare si zahar moderat!

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver