Chef Sorin Bontea semneaza Taste of Home, noua linie de gatit Cooking by HEINNER

Avatar1
De Gavrila Alina
20 dec. 2018

Cooking by HEINNER lanseaza o noua gama premium de articole de gatit care poarta semnatura lui Chef Sorin Bontea.

Colectia Taste of Home, dezvoltata impreuna cu Chef Sorin Bontea, se remarca prin calitatea materialelor folosite si prin elementele de design inedite.

Noua linie cuprinde 22 de articole: 8 produse din aluminiu turnat, 8 produse din fonta si 6 cutite ce vor fi disponibile, in zilele urmatoare, atat online, cat si pe rafturile marilor magazine.

„Sunt tigai semnate de mine, produse premium care au fost concepute pentru a oferi rezultate culinare excelente, dar care sunt, in acelasi timp, practice si usor de folosit. Tigaile din aluminiu teflonat, de exemplu, sunt foarte usoare, forte usor de manuit si se incing repede”, explica Chef Sorin Bontea.

„Taste of Home este o gama de produse pe care am creat-o de la zero impreuna cu Chef Sorin Bontea si care suntem siguri ca va fi folosita cu placere de catre toti pasionatii de gatit. Este o colectie care imbina perfect exigenta chef-ului cu atentia la detalii si cu materialele de calitate, rezultatul unor eforturi comune de a crea produse de calitate superioara din punct de vedere al functionalitatii si al esteticii. Ne bucura foarte mult ca un chef de talia lui Sorin Bontea si-a pus semnatura pe produsele noastre si ne confirma, inca o data, ca facem bine ceea ce facem”, a spus Mihai Purdea, brand manager Cooking by HEINNER.

De la tigai, oale, craticioare si pana la grill-uri, noua linie cuprinde 8 produse din aluminiu turnat, de 5mm, care functioneaza si pe inductie. Aluminiul turnat din care sunt realizate este cel mai bun aluminiu utilizat in productia vaselor de gatit. Acesta se toarna direct in matrite, luand din start forma tigaii, lucru deosebit de important atat in durata indelungata de viata a produselor, dar mai ales in eficienta acestora, caldura fiind astfel raspandita mult mai bine pe intreaga suprafata a produsului. O noutate pe care o aduce linia Taste of Home este inlocuirea capacului clasic din sticla cu cel din aluminiu cu picaturi. Acesta din urma are rolul de a dispersa uniform aburul format in timpul gatirii, astfel incat apa sa cada pe toata suprafata mancarii si sa o preseze.

Linia din fonta cuprinde tot 8 articole. Fonta este cel mai bun conductor termic si cel mai potrivit material care se poate utiliza in gatirea lenta. Mai mult decat atat, datorita grosimii peretilor, mancarea preparata in vase din fonta mai fierbe inca 5 minute dupa ce am oprit focul.

Prin natura lor, toate vasele din fonta functioneaza pe inductie. Si au aceleasi picaturi pe capac, care sa ajute la dispersia uniforma a aburului, deosebit de utile mai ales in cazul preparatelor care stau la cuptor perioade de ordinul orelor.

Taste of Home by Chef Sorin Bontea cuprinde si 6 cutite de diverse dimensiuni, de la cutite mici pana la santoku, un model din ce in ce mai des folosit in procesul de tocare, sau cutitul bucatarului. Cutitele sunt realizate din inox de foarte buna calitate, de 2.5mm, cu maner de lemn natural de acacia, unul dintre cele mai rezistente tipuri de lemn din lume.