Desert cu fructe de toamna – ce poate fi mai bun intr-o dupa-amiaza linistita de weekend, cand afara e racoare, iar tie ti-au venit niste prieteni in vizita? Avem trei retete cu fructele-vedeta: struguri, pere si mere!

Cand vremea incepe sa se raceasca si frunzele incep sa se ingalbeneasca, parca ai chef, uneori, sa stai acasa si sa pornesti cuptorul. Lasi deoparte costumul de baie si inghetata si incepi sa te gandesti la tarte, sosuri si creme caldute. Nu are rost sa regreti disparitia fructelor racoritoare de vara, cand toamna gasesti o multime de fructe savuroase. Vrei un desert cu fructe de toamna? Idei exista si sunt multe! Am selectat doar trei dintre ele, de la Saveur.com. Fructele-vedeta sunt strugurii, perele si merele!

3 idei de desert cu fructe de toamna

Placinta cu struguri Concord

Concord e unul dintre cele mai des intalnite soiuri de struguri de la noi. Aproape in orice curte de la tara ii gasesti. Oricum, ii poti inlocui cu orice struguri mai zemosi. Pentru acest desert cu fructe de toamna care sa aiba diametrul de 22 de centimetri ai nevoie de:

Ingrediente

Pentru aluat:

2 1⁄2 cani faina

1 lingurita sare

17 linguri unt nesarat (rece, taiat in bucati mici)

Pentru umplutura:

1 kg struguri (doar boabele)

3⁄4 – 1 cana zahar brun

2 linguri tapioca

1 lingura unt nesarat (taiat in bucati mici)

Preparare

Aluatul: Amesteca bine faina cu sarea intr-un bol mare. Amesteca untul in faina cu mainile, pana cand obtii un aluat faramicios. Adauga 10 linguri de apa rece, amestecand aluatul cu o furculita, pana cand devine moale. Formeaza o bila de aluat, apoi pune-o pe o suprafata pe care ai presarat faina. Framanta putin aluatul, pana devine mai elastic. Apoi, imparte aluatul in doua bile, una putin mai mare decat cealalta. Infasoara-le pe fiecare in folie alimentara, apoi da-le la frigider doua ore.

Pentru umplutura: Pune doar pulpa de struguri intr-o cratita mica. Cojile pune-le intr-un bol mare, separat. Gateste pulpa la foc mediu, amestecand des, pana se inmoaie, 8-10 minute, apoi, folosind o strecuratoare, toarna amestecul peste cojile de strugure. Preseaza pulpa cu o lingura in strecuratoare, apoi arunca semintele ramase. Amesteca pulpa, cojile, apoi adauga tapioca si zaharul, mai amesteca putin si lasa amestecul deoparte.

Preincalzeste cuptorul la 200 de grade Celsius. Intinde bila mai mare de aluat astfel incat sa aiba diametrul de 30 de centimetri, apoi pune foaia intr-o tava de tarta cu diametrul de 22 de centimetri. Toarna umplutura de struguri si pune niste unt deasupra. Intinde si cealalta bila de aluat si acopera cu ea tarta. Ruleaza marginile aluatului, apoi coace acest desert cu fructe de toamna pentru 20 de minute. Redu temperatura cuptorului la 170 de grade si coace inca 45-50 de minute, pana cand tarta se rumeneste. Lasa tarta sa se raceasca de tot inainte de a o taia.

Pere posate in vin de Porto

Vin de Porto gasesti in orice sezon, asa ca e pacat sa nu il folosesti si la acest desert cu fructe de toamna. Totusi, il poti inlocui si cu alt vin rosu. Pentru patru portii ai nevoie de:

Ingrediente:

1 cana vin de Porto

3⁄4 cana zahar brun

3 fasii coaja de portocala

1 fasie coaja de lamaie

1 bat de scortisoara

4 pere coapte, dar tari

Inghetata (pentru servire)

Preparare

Amesteca vinul cu zaharul, cojile de portocala si lamaie, scoartisoara si doua cani de apa intr-o cratita mare, apoi pune-o pe foc mediu spre tare. Incalzeste amestecul pana cand zaharul se dizolva, aproximativ cinci minute. Amesteca din cand in cand. Pune cratia deoparte.

Taie doi-trei milimetri din partea de jos a perelor, ca sa creezi o suprafata plata. Decojeste perele si apoi scufunda-le in amestecul de vin. Adu lichidul la punctul de fierbere, apoi redu temperatura si lasa-le sa fiarba la foc mic, acoperite, vreme de 50-60 de minute, pana cand varful unui cutit intra cu usurinta in pulpa fructului. Indeparteaza-le de foc si lasa-le sa se raceasca. Serveste perele pe cate o farfurie pe care pui putin din sosul de vin si una sau doua cupe de inghetata.

Crumble de mere cu crema calda

Un alt desert cu fructe de toamna e un clasic: crumble cu mere. Pentru opt portii ai nevoie de:

Ingrediente

Pentru crumble:

12 mere granny smith (mere verzi, curatate si taiate in felii groase)

1⁄2 cana zahar

2 cani faina

1 1⁄2 cana zahar brun

1 lingurita pudra de scortisoara

1/4 lingurita cuisoare macinate

16 lingurite unt rece, taiat in bucati

Pentru crema:

2 1⁄3 cani lapte

1⁄4 cana zahar

4 linguri unt, topit

1⁄4 cana faina

1 ou

1 lingurita esenta de vanilie

Preparare

Pentru crumble: Preincalzeste cuptorul la 170 de grade. Pune merele si o cana de apa intr-o cratita larga si adanca si gateste-le la foc mediu, amestecand din cand in cand, pana cand merele se inmoaie putin (20-30 de minute). Adauga zahar si muta merele gatite intr-o tava larga.

Separat, amesteca faina cu zaharul brun, scortisoara si cuisoarele rasnite intr-un bol larg. Amesteca untul in ingredientele uscate folosindu-ti mainile, pana cand obtii un aluat faramicios. Presara acest aluat peste umplutura de mere si da la cuptor pentru 40-45 de minute.

Pentru crema: Incalzeste laptele intr-o cratita medie, la foc potrivit. Intre timp, amesteca intr-un bol mare untul topit, zaharul, faina si oul. Folosind un tel, incorporeaza o cana din laptele cald in amestecul de faina si zahar. Apoi adauga treptat acest amestec in laptele ramas pe foc. Amesteca in mod constant si gateste crema cinci-opt minute, pana se ingroasa. Ia-o de pe foc si adauga vanilia.

Serveste crumble-ul de mere cu crema calda deasupra.

FOTO: Guliver

Citeste si: Fructe de toamna care conserva frumusetea pielii.