Sunt feminista si mandra de asta

In urma cu cativa ani ma mandream cu eticheta de „umanista”, feminismul mi se parea inechitabil si nu prea imi placeau femeile. Deschiderea fata de feminism mi-a dat mai multa incredere in mine, si mi-a dezvoltat enorm compasiunea si empatia.

Odinioara ma simteam atat de inhibata pentru ca nu puteam sa-mi fac pareri legate de probleme politice sau sociale incat nu aveam timp sa ma gandesc si sa imi formez acele pareri. Credeam ca o feminista e fix ca Marcy D’Arcy din Familia Bundy. Masculina si emasculanta. Si apoi am incheiat o relatie de sapte ani si incetul cu incetul am inceput sa ma descopar. Pe cont propriu. Mi-am dat seama cat de putine lucruri stiam. Si la nivel superficial. Asa ca am inceput sa citesc. Sa ma informez. Sa aflu povesti si experiente si sa le compar cu ale mele.

Odata ce am inceput sa citesc despre feminism, lucrurile s-au schimbat. De 1.000 de ori in bine. Iata toate felurile in care am ajuns sa ma cunosc mai intim si mai profund, datorita feminismului.

De ce sunt mai fericita de cand sunt feminista

1. Am devenit mai constienta, mai aware. Multi ani am trait pe pilot automat, fara sa mai incerc sa inteleg lumea, oamenii. Luam de bune multe dintre lucrurile pe care le citeam si le vedeam. Apoi am aflat despre rolurile de gen si am citit multe-multe studii despre cum felul in care suntem crescuti si crescute duce la anumite tipare comportamentale. O fata care este crescuta cu papusi si imbracata doar in rochii roz (apropo, stiati ca acum doar un secol rozul simboliza puterea masculina?) si impinsa spre un anumit tip de cariere, normal ca se va dezvolta altfel decat un baiat. Crescut diferit.

2. Am gasit libertatea de a trai asa cum vreau. Eram sigura ca trebuie sa am succes in tot ce fac, sa fiu ambitioasa, sa arat intr-un anumit fel, sa ma imbrac intr-un anumit fel, feminin, sa am sot si copii, sa stiu musai sa gatesc, sa calc, sa fac curat. Pentru ca asta spunea o majoritate covarsitoare din mesajele pe care le primeam din media si de la oamenii din jur. Nu spun ca nu vreau niciunul din aceste lucruri. Vreau familie si copii, cateodata am chef si imi place sa gatesc, dar nu vreau sa pun pe mine presiunea de a face toate aceste lucruri. Tot timpul.

3. Am invatat sa nu mai judec pe nimeni, nici macar pe mine. Sau macar asta e un lucru la care lucrez putin cate putin. In fiecare zi. Atunci cand mi-am dat seama ca exista etichetele de „femeie adevarata”, ca ni se spune cum sa ne imbracam ca sa fim in tendinte, cum sa aratam ca sa fim conventional atragatoare, cum sa ne purtam ca sa fim placute, am realizat cat de dur le-am judecat pe femeile din jurul meu. Si mi-am dat seama ca nu mai vreau sa fac asta vreodata. Nu mai vreau sa gandesc „vai, dar cum e imbracata aia”, „ce vulgar ii e machiajul” sau, cel mai rau, „ce usuratica e”. De fiecare data cand ma prind gandind asa ceva, imi dau o palma metaforica peste ceafa si apoi ma iert, caci nu e bine sa ma judec nici pe mine.

4. Am incetat sa mai concurez cu alte femei. De cand suntem mici trebuie sa ne chinuim sa fim cele mai frumoase, cele mai destepte, pentru a concura pentru barbati. Cele mai frumoase pentru cine? Caci toti avem gusturi diferite si chimia nu tine neaparat de frumusete. De aici vine cumva impaunarea noastra cu haine care mai de care, obsesia pentru aspectul fizic si mai ales „rautatea” proverbiala a femeilor. Nu, femeile nu sunt rele si nici mai parsive decat barbatii. Suntem crescute parca pentru a concura parca intr-un concurs de Miss. Iar premiul nu e un milion de dolari, ci mai degraba frustrarile.

5. Le-am inteles pe toate femeile de pe Pamant. Inainte sa descopar feminismul ma consideram baietoasa. Odata ce l-am inteles am realizat ca nu exista un singur mod de a fi femeie si feminina. Mi-am dat seama ca toate suntem diferite, dar incredibil de la fel. Toate jonglam cu 1.000 de imagini ale identitatii noastre: fiica perfecta, eleva model, iubita ideala, cu masuri 90-60-90, angajata obedienta, sotia credincioasa si amanta neobosita. Toate suntem confuze si incercam sa ne intarim increderea in noi cat mai mult, dincolo de tot zgomotul asta cu cine ce vrea sa fim. De aici am inceput sa le iubesc pe toate femeile: pe cele care ma barfeau, ma judecau, pe cele care erau binevoitoare, desi nu ma intelegeau prea bine, pe cele preocupate de rochii si de aspectul exterior, pe cele baietoase si cinice!

6. M-am eliberat din punct de vedere sexual. Asta cu promiscuitatea doare. Pentru ca, ghiciti ce! Femeile trebuie sa fie si retinute, si sexy, si modeste, dar si pline de calitati in pat. Linia intre inhibata si usuratica este atat de arbitrara! Diferita pentru oameni diferiti. Parca ne chinuim sa ne incadram in niste standarde. Ca surorile vitrege ale Cenusaresei care isi mutilau picioarele pentru a li se potrivi pantoful de clestar. De ce? Pentru a-l cuceri pe print!

7. Datorita feminismului i-am inteles mai bine pe barbati. Nu exista de fapt „barbat adevarat” si nici nu ar trebui. Si ei sunt victima discriminarii de gen, si de la ei se asteapta prea multe lucruri contradictorii, intr-un singur pachet. Trebuie sa aiba succes, incredere in ei, sa aleaga doar profesii „masculine”, pentru ca altfel sunt etichetati cu termeni homofobi. Si barbatii sunt crescuti dupa tipare si partea proasta e ca nu au voie sa-si exprime prea mult emotiile si vulnerabilitatile. Si asta le face rau.

Si toate aceste lucruri le-am inteles datorita feminismului. Si poate ca nu sunt o feminista adevarata, pentru ca nu exista asa ceva. Cum nu exista femei adevarate, barbati adevarati, sotii adevarate, fiice adevarate si usuratice adevarate. Cu totii avem calitati si defecte. Suntem diferiti si asta e foarte bine. Asteptarile pe care le au ceilalti fata de propria noastra identitate sunt gresite. Si nu e treaba nimanui cine sunt eu, cat de feminina sau de feminista sunt. Exista curente diferite de gandire, exista idei moderate si radicale, exista conflicte pe detalii, care nu ma mai intereseaza neaparat. Sunt doar feminista pentru ca vreau o lume in care sa nu mai fim atat de stricti cu delimitarile de gen, sa nu mei judecam atat si sa fim mai deschisi la identitatea unica a celor de langa noi. Compasiune, acceptare, echilibru. Pentru mine asta inseamna feminismul.

Foto: iStock

Afla si o parere diferita despre feminism: “De ce nu sunt o feminista adevarata