Nutritionistii te invita sa experimentezi ceva nou

Batalia ca sa scapam de extrakilograme nu se incheie aproape niciodata in cazul multora dintre noi, iar tratamentele care dau rezultate difera, fireste de la persoana la persoana. Tocmai de aceea astazi va voi prezenta cateva strategii alimentare noi si neobisnuite descoperite in revista de sport si nutritie Shape care va vor ajuta in procesul de slabire.

Nu sunt trucuri traditionale cu care sunteti probabil deja familiarizate ci solutii noi si ingenioase, insa extreme in anumite cazuri, care necesita o consultare in prealabil a medicului personal inainte de a le proba si voi.

Schimband anumite ritualuri, cu ajutorul unor strategii alimentare veti ajunge la greutatea visata

Le puteti pune in practica fie inainte de a pleca in vacanta pentru a ajunge la silueta dorita de voi, fie dupa incheierea ei, pentru a scapa de greutatea acumulata in urma micilor excese. In timp ce unele strategii va indica sa va incepeti ziua intr-un mod delicios, cu ceva dulce, altele recomanda inlocuirea meniurilor clasice cu care v-ati obisnuit cu unele bogate in condimente exotice. Iata o scurta trecere in revista a lor!

1. Uleiul de masline sau zaharul alb devin prietenii siluetei

Inventatorul dietei Shangri-La, profesorul de psihologie Seth Roberts a remarcat cat de greu le este tuturor sa se tina de un regim care impune sport si renuntarea la anumite preparate si a venit cu aceasta sugestie inedita. El a facut dieta conform careia poti consuma orice, dar vei slabi daca intre mese, de doua ori pe zi, consumi 1-3 lingurite de apa cu zahar alb sau/si 1-2 de lingurite de ulei extra-light din masline. Această dieta este bazata pe principiul conform caruia centrul foamei si implicit apetitul sunt stimulate consumand alimente gustoase, astfel mancam in cantitati mai mari decat avem nevoie si ne ingrasam. Zaharul alb si uleiul de masline percepute de organism ca fiind fara gust, va vor scadea apetitul si va vor ajuta ulterior sa slabiti. Seth Roberts a testat chiar el dieta scapand cu ajutorul ei de 35 de kilograme. Cartea sa The Shangri-La Diet: The No Hunger Eat Anything Weight-Loss Plan poate fi comandata de pe amazon.com si costa in jur de 5 dolari.

2. Condimentele va ajuta sa slabiti, iar unele sunt bogate in antioxidanti

Daca v-ati dorit dintotdeauna sa incercati mai des gustul bucatariilor exotice acum aveti un motiv in plus s-o faceti. Gustul nou si inedit pe care-l au condimentele va vor ajuta sa mancati mai putin si implicit sa micsorati numarul caloriilor de la fiecare masa. Cu cat este mai excentric mixul de arome, cu atat va veti bucura mai mult de beneficiile lor. In plus, condimentele traditionale dintre care amintim turmenicul, chimionul si scortisoara contin cantitati impresionante de antioxidanti. Acesti nutrienti ne feresc organismul de radicalii liberi si implicit de imbatranirea prematura.

3. Cele mai bune momente pentru a va delecta cu ceva dulce

Persoanele care gatesc adesea sunt supuse constant riscului de a se ingrasa pentru ca ele gusta in permanenta fie din mancarea pe care o pregatesc, fie din ingrediente, ajungand sa manance deseori in loc de o masa, doua. Daca vreti sa evitati aceste tentatii din apropierea voastra este de ajuns sa mancati in acea perioada o bomboana cu menta, scortisoara sau una cu un gust dulce-acrisor. Aceasta activitate va reduce din pofta si va proteja silueta de un inamic invizibil. Un alt studiu interesant pe care l-am descoperit si pe care ti l-am prezentat pe larg in articolul “Profita de prima masa pentru a-ti satisface placerile”.  Conform lui persoanele care consuma desertul la micul dejun si tin o dieta vor slabi mai repede si-si vor mentine mai usor noua greutate decat cei care isi incep ziua cu o masa fara dulciuri.

Pentru a preveni ingrasarea in vacanta puteti pune in aplicare cateva strategii alimentare eficiente care previn intoarcerea acasa cu extrakilograme. Sugestiile noastre le gasiti in articolul: Vacanta fara compromisuri: dieta mentine silueta!

Text: Diana Marasoiu, Foto: Thinkstock