Nu reusesti sa faci cumparaturi dupa job sau unele retete ti se par prea complicate si crezi ca sunt greu de preparat? Nu mai trebuie sa iti faci griji ca nu ai cum sa mananci sanatos, pentru ca poti incerca aceste retete economice pentru toate gusturile, scrie buzzfeed.com.

Iti e greu sa te organizezi si nu ai prea multi bani de cheltuit, dar trebuie sa gatesti? Aceste retete economice te salveaza din orice situatie! Sunt foarte usor de preparat, nu necesita mult timp, nu contin multe ingrediente si sunt foarte sanatoase.

In plus, nu va mai fi necesar sa iti faci griji in privinta siluetei.

Retete economice pentru toate gusturile

Paste cu rosii cherry

1. Paste cu rosii cherry

Aceasta reteta este simplu de preparat, deoarece nu ai nevoie de multe ingrediente. In plus, pastele cu sos de rosii sunt satioase!

INGREDIENTE

500 g rosii cherry

3 linguri ulei de masline extravirgin

2 catei de usturoi, tocati

50 ml vin alb

50 g pasta de tomate sau sos de bulion

piper negru, macinat

1 ceapa alba, tocata

1 pachet paste integrale

cateva frunze de busuioc

branza ricotta pentru topping

PREPARARE

Incalzeste cuptorul la 260 de grade Celsius. Pune foaie de copt intr-o tava, apoi asaza rosiile cherry pe ea si lasa-le la copt timp de 15 – 20 de minute.

Cat timp rosiile sunt la cuptor, pune apa la fiert si pregateste pastele conform instructiunilor de pe ambalaj.

Separat, intr-o tigaie adanca, pune restul ingredientelor si lasa-le la foc mediu timp de cinci minute sau pana cand ceapa devine translucida. Daca este cazul, amesteca ingredientele cu o lingura de lemn. Stinge aragazul si acopera tigaia cu un capac.

Dupa ce pastele au fiert, pune peste ele sosul preparat la foc mediu, amesteca bine si, daca este cazul, poti sa le mai lasi pe foc cateva minute. Transfera pastele intr-un bol, adauga putina branza ricotta, rasa, apoi adauga cateva frunze de busuioc pentru decor. Pofta buna!